Primăria a ridicat un centru de zi pentru surzii din Iaşi, dar membrii Asociaţiei Teritoriale refuză să îl frecventeze. Investiţia totală, de 1,6 milioane de lei, pare uriaşă judecând după dimensiunea clădirii şi după faptul că terenul a fost pus la dispoziţie de Parohia Sf. Sava. Un calcul simplu arată că preţul acestei construcţii a fost supraevaluat cu cel puţin 100.000 de euro.
Primăria Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au inaugurat recent un centru de zi pentru persoane cu deficit de auz. Comunicatul sec al celor implicaţi ascunde însă un adevărat război care se poartă în jurul sediului. Şi asta pentru că cei 1.042 de surzi înregistraţi în Asociaţia Teritorială a Surzilor Iaşi susţin acum că nu au cerut o asemenea investiţie şi că aveau unde să se întâlnească. În plus, costul la care a fost evaluat proiectul de pe strada Sf. Sava ridică mari semne de întrebare. Şi asta pentru că, la 560 de metri pătraţi, investiţia a ajuns la 630 euro/mp cu TVA, cu 200 de euro mai mult faţă de preţul pieţei.
„Preţul negociat cu firma de construcţii”
Parter, etaj şi o mică mansardă. Acestea sunt cele trei niveluri ale clădirii de pe strada Sf. Sava destinate surzilor şi denumită „Centrul de Zi pentru Persoane cu Deficienţe de Auz şi Vorbire Sfântul Prooroc Zaharia”. Imobilul a fost ridicat din banii Primăriei şi ai Ministerului Muncii pe un teren concesionat de la Parohia Sf. Sava, pe 20 de ani. Costul investiţiei – clădirea, o curte din spate şi mobilierul interior – a fost de de 1,6 milioane de lei.
Suma este mare judecând după dimensiunea clădirii şi după faptul că Primăria nu a cumpărat terenul pe care s-a făcut construcţia. „Preţul de piaţă al construcţiilor, în mediul privat, acum, la cheie, cu finisaje şi instalaţii terminate, este de aproximativ 350 de euro metrul pătrat, fără TVA”, spune Sergiu Vizitiu, patronul Huge Construct şi un cunoscut investitor în domeniul imobiliar.
Cu alte cuvinte, pe piaţa liberă, vila ridicată de Primărie pe strada Sf. Sava ar costa, la cei 560 de metri pătraţi, 240.000 de euro. Şi asta în condiţiile în care materialele folosite la finisaje ar fi de calitate medie spre bună. Restul până la 360.000 de euro l-ar reprezenta dotările interioare – birouri, rafturi, corpuri de iluminat. „Acesta a fost preţul negociat cu firma de construcţii, Gama Systems SRL. Preţul este pentru clădire şi toate dotările din interior”, a precizat Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.
Clădirea de pe Sf. Sava e minunată, dar nu foloseşte la nimic, cel puţin deocamdată
5 angajaţi la 800 de persoane
Pe hârtie, Centrul de zi are 5 angajaţi, la care se adaugă voluntari ai Parohiei Sf. Sava. Asta la nivel teoretic, pentru că, în realitate, nimeni nu lucrează la noua clădire. De la inaugurarea ţinută cu preoţi şi deputaţi, pe 12 mai, investiţia de 1,6 milioane de lei nu-şi arată rezultatele pentru că nici o persoană cu deficit de auz nu a călcat pragul noului centru de zi. „Ne adresăm persoanelor cu deficit de auz şi vorbire din Iaşi, membri ai Asociaţiei Teritoriale sau ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor. Chiar dacă până acum nu a venit nimeni, suntem siguri că vor veni la centru nostru de zi, pentru toate activităţile ce vor fi organizate acolo”, a precizat directorul Munteanu. Conform documentaţiei DAC, clădirea se adresează unui număr de aproximativ 800 de persoane cu deficit de auz şi vorbire.
Boicotul surzilor
Asociaţia Teritorială a Surzilor Iaşi are 1.042 de membri care susţin că nu sunt interesaţi de Centrul de zi deschis de Primărie. Mai mult, reprezentanţii asociaţiei spun că au informat Primăria despre faptul că nu vor avea clienţi. „Când au făcut acea investiţie, noi ne-am spus punctul de vedere. Acela că membrii asociaţiei noastre nu vor merge la acel centru, pentru că au tot ce-şi doresc la sediul nostru din Tătăraşi. Organizăm aici concursuri, excursii, avem mese de ping-pong şi de şah. Aici se întâlnesc şi pun la cale acţiuni viitoare. S-au obişnuit să vină aici şi nu vor merge în altă parte”, spune Romeo Bărboşelu, inspector executiv al Asociaţiei Teritoriale a Surzilor Iaşi. Culmea, nu i-a auzit nimeni.
Luminiţa Munteanu crede că beneficiarii vor veni la Centru, până la urmă
Război politic?
Membrii Asociaţiei Teritoriale a Surzilor susţin că unul dintre motivele pentru care preferă să nu renunţe la întâlnirile de la sediul din Tătăraşi în favoarea întâlnirilor la noua clădire de pe Sf. Sava este acela că se tem că discuţiile vor fi politizate. „Ca să fie clar, noi nu am interzis membrilor Asociaţiei noastre să frecventeze Centru de zi al Primăriei. Ei nu s-au arătat interesaţi de el, preferându-l pe cel de aici”, afirmă Bărboşelu.
Constructorul s-a „dizolvat”
Gama Systems SRL a câştigat contractul în 2008, pentru ceva mai mult de 900.000 de lei, dar suma a fost suplimentată după ce în timpul lucrărilor s-a decis demolarea clădirii şi ridicarea de la zero. Iniţial, în firmă figura un anume Mihai Olteanu, dar multiple indicii arată că Gama Systems era, de fapt, sub autoritatea omului de afaceri Marius Bişog, cel care, prin firma As Construct Târgu Frumos, a lucrat la refacerea pavajului din Piaţa Unirii.
La puţin timp după ce Olteanu a ieşit din firmă şi i-a lăsat loc Nicoletei Netedu, director la As Construct, Gama Systems a câştigat contractul pentru Centrul de zi. Conform unei sentinţe din martie 2012 a Tribunalului Iaşi, firma a fost dizolvată la cererea Oficiului Registrului Comerţului.