Serena Williams, eliminată în turul doi la Roland Garros. Simona Halep a devenit a doua favorită la trofeu

0
77

 

Serena Williams, numărul 1 mondial, principala favorită şi deţinătoarea titlului, a fost eliminată în turul doi la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, de sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 35 WTA, scor 6-2, 6-2, după o oră şi patru minute.
 

Eliminarea prematură din competiţie a Serenei Williams vine la două zile după ce chinezoaica Na Li (locul 2 WTA) a părăsit competiţia în primul tur, fiind învinsă, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1, de Kristina Mladenovici (Franţa), locul 103 WTA.

Tot miercuri, şi sora Serenei, Venus Williams, cap de serie numărul 29, a fost eliminată în turul doi, după ce a fost învinsă de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), scor 2-6, 6-3, 6-4, scrie Digi 24.

 

În urma eliminării primelor două favorite, Simona Halep (locul 4 WTA) a devenit a doua jucătoare, ca poziţie în clasamentul WTA, rămasă în competiţie, după poloneza Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA).

Simona Halep va juca, joi, în turul doi, cu britanica Heather Watson, jucătoare venită din calificări şi poziţia 92 în ierarhia mondială.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments