Cunoscut medic ieșean, scăpat de acuzații după ce a nenorocit pe viață un bebeluș. Fapta sa nu este trecută în legea penală

0
320

Şeful Clinicii de Chirurgie I de la Spitalul de Copii din Iaşi este urmărit penal pentru vătămare corporală după ce ar fi ars penisul unui bebeluş în timpul unei circumcizii. Ancheta în cazul doctorului Bogdan Savu este aproape de final, el putând scăpat de acuzaţii deoarece fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

 

 

Medicul Bogdan Savu a fost pus sub urmărire penală de către anchetatori în toamna anului trecut, fiind acuzat de o familie de ieşeni că a ars penisul unui bebeluş în timpul unei intervenţii chirurgicale. Iniţial, medicul a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, încadrarea juridică după intrarea în vigoare a noilor Coduri rămânând cea de vătămare corporală din culpă.

 

Trimiterea în judecată pentru această infracţiune este strict condiţionată însă de următoarele consecinţe: persoana vătămată a avut nevoie de mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, a suferit o infirmitate, s-a cauzat o punere în pericol a vieţii, un avort sau a fost produs un prejuciu estetic grav. În cazul copilul M.A., cel care acum a ajuns la vârsta de 6 ani, s-ar fi putut reţine vinovăţia în contextul îndeplinirii a minimului de 90 de zile de îngrijiri medicale sau dovedirii unei infirmităţi.

 

Recent, poliţistul de caz a înaintat Parchetului un referat prin care propunere clasarea cauzei. Poliţistului Constantin Popa susţine că medicul nu poate fi tras la răspundere întrucât a avut nevoie de doar 45 de zile de îngrijiri medicale. În referatul său se arată că minorul M.A., fiind diagnosticat cu fimoză congenitală (imposibilitatea decalotării penisului), a fost operat pe 19 noiembrie 2008, de o echipă de medici condusă de dr. Savu, din care mai făceau parte dr. Diana Maria Pânzaru-Borcea (medic operator II), Anca Gabriela Savu (anestezist) şi asistent medical Elisabeta Daniela Amarandei, arată Adevărul.

 

„Din audierea numitului Savu Bogdan, a rezultat faptul că a respectat procedura de lucru, electrocuaterul (dispozitiv electric cu care s-a derulat operaţia) folosit în practicarea circumciziei, aflat în dotarea unităţii, funcţiona normal, însă la intensitate minimă nu a produs efectul scontat, fapt pentru care a mărit intensitatea de lucru la următoarea treaptă. A constatat imediat că intensitatea de lucru este prea mare, s-a produs tăierea ţesuturilor însă au fost produse şi leziuni locale prin arsură de grad I-II la nivelul tegumentelor feţei dorsale a diafizei peniene”, se arată în propunere.

 

Potrivit unui răspuns al spitalului, electocauterul Spitalul de Copii fusese verificat cu trei săptămâni înainte de a avea loc operaţia, fiind supus atunci şi unor operaţii de reparare.

 

În timpul cercetărilor, anchetatorii au cerut de la Institutul de Medicină Legală o adresă prin care să li se comunice de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie M.A., comunicându-se că a fost vorba de 45 de zile. De asemenea, poliţiştii au cerut detalii despre o eventuală infirmitate produsă de intervenţia chirurgicală, răpsunsul fiind că nu se pot face aprecieri în acest sens “ţinând cont de vârsta copilului şi de necesitatea efectuării altor intervenţii chirurgicale, în mai multe etape.” Odată înlăturate cele două aspecte, a fost înlăturată şi eventuala acuzare a medicului pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

Declaraţie şocantă a medicului

În cazul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi va confirma clasarea propusă de poliţistul de caz, apărătorii familiei minorului spun că vor ataca soluţia în instanţă.

 

„Este un exemplu clasic de culpă medicală din care a rezultat o dramă pentru minorul pe care îl apăr şi pentru familia acestuia. Nu dorim decât recunoaşterea situaţiei create de medic întrucât o asemenea recunoaştere, în afara unei reparaţii minore faţă de clientul meu, va genera un plus de atenţie şi profesionalism din partea medicilor puşi în situaţii similare”, a spus pentru Adevărul avocatul Toni Baltag.

 

Familia minorului M.A. l-a transferat pe acesta, ulterior operaţiei eşuate de la Spitalul de copii, la o unitate spitalicească din străinătate unde a început un program de lungă durată de refacere a penisului. Medicii englezi le-au transmis ieşenilor că e nevoie de trei intervenţii chirurgicale, care se pot face treptat, până la vârsta de 10 ani. Părinţii susţin că doctorii din Marea Britanie le-au transmis că intervenţia chirurgicală de la Iaşi ar fi fost un „fiasco”. Pe lângă plângerea penală, aceştia au intentat şi o acţiune civilă prin care solicită despăgubiri de aproximativ 720.000 de lei de la medic.

 

Cum se apără medicul Savu

Referitor la operaţie, medicul Savu declară că după ce minorul a fost anesteziat general, a procedat la o circumcizie folosindu-se de electrocauterul din dotarea sălii de operaţie. „Fac precizarea că în momentul în care se foloseşte electrocauteterul se începe prin aplicarea intensităţii de lucru minime a instrumentului, care este apoi ajustată progresiv, treaptă cu treaptă, pentru fiecare pacient în parte, până se obţine efectul scontat. Electrocauterul pe care l-am folosit funcţiona însă la intensitatea minimă nu am obţinut efectul scontat. Am luat decizia de a mări intensitatea de lucru la treapta următoare. A produs tăierea ţesuturilor dar am sesizat imediat că intensitatea este prea mare, ceea ce a produs leziuni locale de arsură grad I-II la nivelul extremităţii dorsale a penisului pacientului”, a declarat Bogdan Savu. Acesta mai precizează că, la momentul internării, aparţinătorilor legali li s-au expus riscurile operaţiei aceştia semnând însă pentru efectuarea intervenţiei.

 

„Consider că am respectat întrutotul tehnica şi protocolul operator specifice pentru respectiva intervenţie”, mai spune doctorul Savu care la finalul declaraţiei sale de la Pachet menţionează că “nu mă consider vinovat de complicaţiile survenite cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale.”

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentNebunia de pe lume, la sediul APIA Iași. Peste 150 de fermieri s-au așezat la coadă să-și depună cererile de subvenție
Articolul următorProcurorii DIICOT au pus mâna pe „Maimuță”. Costel Jugravu, infractor cunoscut în Iași, a fost reținut după ce a obligat mai multe minore să se prostitueze
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments