Nigel Farage: „Am o problemă uriaşă cu România”

0
81

Liderul UKIP Nigel Farage a declarat că are o „problemă uriaşă” cu România, alimentând acuzaţii de rasism adresate formaţiunii eurofobe pe care o conduce, transmite Digi 24.
 

Nu am probleme cu românii. Am o problemă uriaşă cu România”, a declarat Nigel Farage, pentru CNBC.

 

Politicianul militează ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.

În Marea Britanie, UKIP a obţinut cele mai multe mandate în Parlamentul European în urma alegerilor europene, cu scorul de 27,5%, învingând cele trei partide tradiţionale britanice – conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii. Formaţiunea şi-a centrat campania împotriva imigraţiei, subliniind asupra numărului mare de imigranţi din Europa.

 

Farage a declarat joi pentru CNBC că „organizaţii criminale cunoscute” din România s-au orientat spre Marea Britanie, după ce autorităţile au fost nevoite să le permită intrarea din cauza reglementărilor UE cu privire la libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor.

 

În urmă cu nouă zile, Nigel Farage a declarat pentru un post de radio că nu vrea vecini români. După ce declaraţiile sale au stârnit un val de critici în Marea Britanie, Nigel Farage se scuză şi pune declaraţiile catalogate de mulţi drept rasiste pe seama oboselii.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments