Iaşul intră în Liga I de pe primul loc în grupă. Rapid – CSMS, 2-2, în ultimul meci al seriei

0
121

Rapid şi CSMS Iaşi au remizat, sâmbătă, pe Giuleşti, adjudecându-şi primele două locuri ale Seriei 1, poziţii de pe care din punct de vedere sportiv, cele două echipe sunt promovate în Liga 1.

 

 

Rapidul nu a primit însă licenţa şi doar în urma unui răspuns de la TAS pe marginea contestaţiei depuse la decizia Comisiei de Licenţiere, formaţia “alb-vişinie” va afla dacă în sezonul următor va reveni sau nu în primul eşalon.

 

În meciul de sub Podul Grant, scorul a fost deschis de Alexandru Coman, cu un şut superb din lovitură liberă, în minutul 36. CSMS Iaşi a reuşit să egaleze după o serie de ratări de o parte şi de alta, în minutul 77, prin Olah, pentru ca, 5 minute mai târziu, Onofraş să răstoarne scorul, reducând tribunele giuleştene la tăcere.

 

Acelaşi Alexandru Coman a realizat însă dubla în minutul 90, stabilind scorul final al partidei, un 2-2 care, din punct de vedere sportiv, le readuce pe cele două adversare în Liga 1, însă certitudinea este doar de partea ieşenilor.

 

 

(Sursa: sptfm.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments