Taxele și impozitele locale rămân neschimbate și anul viitor. Cel puțin asta promit reprezentanții Primăriei Iași care au aprobat, în ședința de Consiliu Local, un proiect de hotărâre care prevede ca valoarea contribuțiilor să rămână aceeași.
Taxele și impozitele locale au fost majorate cu 16 procente la începutul anului 2013. Dacă pentru un apartament cu o cameră, contribuabilii plătesc 81 de lei pe an, impozitul pentru locuințele de peste 70 de metri pătrați este de 200 de lei. În municipiul Iași sunt 230 de mii de contribuabili. În primele trei luni, Primărie a încasat de la cetățeni 1,1 milioane de lei.
„Şedința are loc chiar sâmbătă pentru ca să putem aproba aceste taxe conform legii. Nu se modifică nimic față de anul trecut, rămân aceleași taxe numai că am făcut lucrurl acesta pentru că așa prevede legea. Deci nu mărim taxele și impozitele locale”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iași.
(Sursa: digi24.ro)