Liderii filialelor municipale PNL, PDL şi PPDD au avut, în week-end, o primă întâlnire care vizează colaborarea la nivel local, în special în Consiliul Local. Cele trei partide au reprezentanţi în CL (6 PNL, 5 PDL şi 3 PPDD), iar teoretic pot forma majoritatea în Consiliu. Lucrurile sunt însă mult mai complicate, pentru că la PDL, unul dintre mandate este cel al viceprimarului Gabriel Surdu, iar la PPDD, Florin Boca este aliatul de nădejde al primarului PSD.
Marius Dangă (PNL), Tudor Luchian (PDL) şi Daniel Oajdea (PPDD) au stat azi la o cafea, iar primele discuţii sunt încurajatoare pentru soarta opoziţiei ieşene, arată jurnalistul ieșean Florin Ghețău pe site-ul său jurnalvirtual.ro.
„Încercăm să ne corelăm paşii, astfel încât să ne punem grupurile de consilieri în acord. Vor fi acţiuni comune în CL, unde vom încerca să formăm un grup unit. Liderii de grupuri vor discuta înaintea fiecărei şedinţe de consiliu”, a spus Marius Dangă.
El a recunoscut că ţinta comună este formarea unei noi majorităţi în CL.
„Nu este uşor de obţinut, dar suntem datori să încercăm. În orice caz, proiectele care au nevoie de două-treimi în CL nu pot trece fără noi şi mă refer aici inclusiv la parcarea subterană de la Teatrul Naţional”, a afirmat Marius Dangă.
Potrivit lui Daniel Oajdea (PPDD), este vorba de începutul unei colaborări între filialele municipale ale celor trei partide.
„Toată lumea vrea o opoziţie reală în CL, iar pentru asta consilierii noştri trebuie să comunice foarte bine”, a spus Daniel Oajdea pentru jurnalvirtual.ro.
Tot din zona Dreptei politice, Forţa Civică spune că a invitat toate partidele de dreapta de la Iaşi să iasă la o cafea, pentru a-şi face o strategie comună de opoziţie. Conducerea partidului de la Iaşi susţine că Mihai Răzvan Ungureanu s-a dovedit principalul favorit al electoratului de dreapta pentru a candida la alegerile prezidenţiale.
„Ca partide, dar şi comunitate regională, avem mai multe lucruri care ne apropie decât ne despart, aşa că invităm liderii formaţiunilor politice locale de dreapta din judeţul Iaşi la o cafea, pentru a ne cunoaşte mai bine şi a găsi împreună soluţii eficiente de contracarare a abuzurilor săvârşite de administraţia Gheorghe Nichita. Treziţi-vă, până nu e prea târziu“, a fost apelul lansat de Dragomir Tomaşeschi, preşedintele organizaţiei judeţene de la Forţa Civică, citat de Ziarul de Iași.
Rezultatele oficiale ale votului de pe 25 mai au arătat că, la nivelul judeţului Iaşi, alianţa Electorală PSD-UNPR-PC a înregistrat 37,57% din preferinţele ieşenilor. Pe locul al doilea s-a situat PNL, cu 16,94% din voturi, podiumul fiind completat de Forţa Civică, care şi-a adjudecat 9,07% din voturi. În schimb, la nivelul municipiului Iaşi, partidul Forţa Civică Iaşi s-a poziţionat pe locul doi, după PSD, în preferinţele alegătorilor, cu 15,3% dintre voturi, mai amintește ziaruldeiasi.ro.