Un incendiu puternic a cuprins, miercuri după-amiază, restaurantul fiului fostului protopop de Vaslui din ultimii 23 de ani, Vasile Pârcălabu, situat în zona Parcului Copou, din municipiul Vaslui, pentru stingerea flăcărilor intervenind trei autospeciale, fără a fi înregistrate victime, relatează gândul.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a izbucnit la acoperişul restaurantului „Aroma”, care aparţine fiului fostului protopop de Vaslui din ultimii 23 de ani, Vasile Pârcălabu, cu posibilitatea de propagare la întreaga clădire, precum şi la imobilele învecinate.
Unul dintre angajaţii localului a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia pompierilor, în zonă fiind trimise trei autospeciale de stingere a incendiilor.
„După mai bine de o oră, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 100 de metri pătraţi de acoperiş şi instalaţia electrică din zona incendiului, fiind degradaţi şi 75 de metri pătraţi de planşeu din rigips şi vată minerală. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător”, a declarat inspectorul-şef al ISU Vaslui, Neculai Olaru.
Potrivit acestuia, incendiul nu a fost soldat cu persoane rănite din rândul clienţilor sau al angajaţilor, în condiţiile în care la acea oră nu erau prea multe persoane în restaurantul situat în vecinătatea Parcului Copou, cel mai mare din municipiul Vaslui.
(Sursa: gandul.info)
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a izbucnit la acoperişul restaurantului „Aroma”, care aparţine fiului fostului protopop de Vaslui din ultimii 23 de ani, Vasile Pârcălabu, cu posibilitatea de propagare la întreaga clădire, precum şi la imobilele învecinate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Unul dintre angajaţii localului a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia pompierilor, în zonă fiind trimise trei autospeciale de stingere a incendiilor.