10 reclame moderne misogine

0
731

 

 Ne întâlnim zilnic cu acest aspect, în filme, la televizor, în reviste, ziare şi reclame, iar acest lucru are în spate cercetări ştiinţifice care arată că „vânzând” sex profiturile cresc. Dar care este pragul de la care „sex-ul” se transformă în sexism?
 

Nici măcar feministele nu au căzut de acord în această privinţă, aşa că nu este deloc clar până unde se poate merge în aceaastă direcţie. Există totuşi câteva „reguli” de bun simţ care ne pot spune dacă o reclamă este sau nu sexistă:

 

1. Subiectul este prezentat ca o persoană sau ca părţi ale corpului (de exmplu, pentru femei se practică prezentarea picioarelor, sânilor sau buzelor).

2. Respectă reclama personalitatea subiectului (este prezentat ca o fiinţă completă şi complexă, sau doar ca un stereotip)?

3. Subiectul apare ca deţinând controlul sexualităţii sale (priveşte către aparatul de fotografiat sau către o altă persoană implicată în reclamă)?

Din păcate, aceste reguli pot fi destul de larg interpretate, astfel că multe companii folosesc tehnici sexiste cu scopul de a şoca posibilii clienţi, pentru a le creşte interesul faţă de produsul respectiv.

Pentru a putea dezbate asupra subiectului, iată 10 reclame din ultimii ani considerate sexiste.

 

10. Burger King

În 2009 Burger Kink a lansat în Filipine o campanie de promovare a noului său burger de 18 centimetri. Reclama, creată de o companie independentă de publicitate, a cauzat agitaţie în Filipine iar Burger King a primit o mulţime de reclamaţii.

Reclama, care prezintă o femeie privind inainte cu gura deschisă, foloseşte cuvinte extrem de sugestive (blow).  Femeia nu este tratată cu respect, nu este conştientă de sexualitatea ei şi este reprezentată doap prin părţi ale corpului, bifând astfel toate regulile sexismului.

 

 

9. Arby’s

În acelaşi an, un alt lanţ de fast food, Arby’s, a folosit o tehnică asemănătoare pentru reclama din nunărul dedicat costumelor de baie din Sports Illustrated.

Reclama prezintă mâinile încrucişate ale unei femei, acoperind doi burgeri plasaţi convenabi unde ar fi trebuit să se afle sânii, însoţită de textul „Suntem pe cale să-ţi arătăm ceva ce te va face să salivezi”.

 

 

8. Fluid Hair

Fluid Hair Salon din Edmonton a dus sexismul la un nou nivel, reclama de mai sus promov\nd violenţa domestică. Reclama înfăţişează o femeie bătută, cu un păr frumos, şi este însoţită de textul „Arată bine în tot ceea ce faci!”.

Reclama mai demostrează că, uneori, femeile sunt cel mai mare duşman al lor, Sarah Cameron de la Fluid Hair Salon declarând că nu vede nimic rău la această reclamă şi că oamenii „sunt prea sensibili”.

 

 

7. Hunky Dorys

Atunci când Hunky Dorys a lansat campania pentru rubgy-ul irlandez, au primit peste 3.000 de plângeri. Oamenii au protestat împotriva sexismului strigător la cer care emana din reclamă şi care avea prea puţin de-a face cu chipsurile.

 Reclama, care prezintă o femeie „bine dotată” îmbrăcată sumar trebuia să fie, în opinia realizatorilor, amuzantă, însă mulţi au găsit-o insultătoare. 

Cu toate acestea, „sexul vinde”, iar vânzările companiei au crescut în Irlanda de Nord cu 17% după publicarea reclamei.

 

 

6. Dolce & Gabbana

Dolce and Gabbana este o companie binecunoscută pentru riscurile pe care şi le asumă în reclame, folosind în mod deschis sexul pentru a-şi promova produsele.

Oricum, reclama de mai sus a fost extrem de criticată pentru inducerea impresiei de viol în grup. D&G a retras această reclamă în urma criticilor, însă ea a rămas un exponent al reclamelor sexiste.

 

 

5. Mr. Clean

În 2011, atunci când femeile reprezentau jumătate din forţa de muncă la nivel global, Mr. Clean era sigur că locul femeii este acasă, făcând curăţenie.

Ideea acestei reclame este că singura muncă care contează cu adevărat pentru femei este cea casnică, ceea ce este insultător.

 

 

4. Tom Ford

Compania Tom Ford este renumită pentru reprezentarea sexistă a femeilor în reclamele ei. Această reclamă în special, realizată de controversatul Terry Richardson, emană sexism prin toţi porii. 

Având în vedere acest lucru, nu este de mirare că multe din reclamele Tom Ford au fost interzise în anumite ţări.

 

 

3. American Apparel

Reclamele American Apparel au fost deseori acuzate de sexism, dincauza faptului că se situează la limita dintre reclamă şi reclamă pentru industria de divertisment pentru adulţi. Folosind staruri ale acestei industrii, precum Lauren Phoenix, firma producătoare de îmbrăcăminte foloseşte la propriu sexul pentru a vinde.

 

 

2. BMW

Folosirea femeilor în reclamele pentru maşini nu este o noutate, însă BMW este prima companie care compară maşinile second-hand cu femeile. Ideea acestei reclame este că femeia ideală este o virgină, dar, dacă arată bine, acest lucru nu mai conteaza.

 

 

 

1. Ché

 

Campania Ché’ “Să visăm la o lume mai bună” ilustrează „lumea mai bună” cu o femeie. Inutil să mai menţionăm că aceasta este ilustrată ca un obiect sexual, amatorii putând lua numărul de telefon de la partea inferioară a fustei extrem de scurte.

 

 

 

 

(Sursa: apropo.ro)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments