Astronomii au fotografiat „Ochiul lui Sauron”. Care este explicaţia acestei imagini?

0
109

 

 

Pentru a arăta lumii prima imagine obţinută cu ajutorul unui nou telescop, Spectro-Polarimetric High-contrast Exoplanet Research instrument (SPHERE), astronomii au ales să fotografieze o stea ciudată, impresionantă, care seamănă foarte mult cu Ochiul lui Sauron, din filmul „Stăpânul Inelelor.”
 

Noul telescop a fost realizat pentru a putea suprinde în mod direct plantele din jurul unor stele îndepărtate.

El are un disc special, numit coronograf, care blochează lumina stelei, astfel încât planetele din apropiere pot fi observate.

Ochiul lui Sauron din această fotografie este de fapt o stea, HR 4796A, care face parte dintr-un sistem binar, aflat la 237 de ani lumină-distanţă. Sistemul solar are o vechime de doar 8 milioane de ani.

 

 
Ochiul lui Sauron, din filmul „Stăpânul Inelelor”  
Ochiul lui Sauron, din filmul „Stăpânul Inelelor”

După ce telescopul a blocat lumina stelei, putem vedea praful care o înconjoară şi din care se vor forma ulterior planetele. Acest praf este dispus sub forma unor inele, probabil în urma gravitaţiei unei planete, care nu a putut fi deocamdată observată direct. În acelaşi fel, lunile planetei Saturn formează celebrele sale inele.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments