Fenomenul violenţei împotriva copilului a scăzut în ultimii 10 ani, după ce bătaia a fost interzisă prin lege, însă, deşi 81 la sută dintre părinţi afirmă că sunt împotriva bătăii ca formă de corecţie, 62 la sută dintre copii afirmă că sunt loviţi cu palma sau cureaua, rezultă dintr-un studiu.
Organizaţia „Salvaţi copiii”, a prezentat joi, de Ziua împotriva violenţei asupra copilului, studiul „Abuzul şi neglijarea copiilor”, care arată că după interzicerea prin lege a bătăii (Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului), această formă de corecţie a scăzut simţitor faţă de perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ.
Conform cercetării, abuzul verbal (cuvinte jignitoare, injurii directe) a scăzut semnificativ în opinia părinţilor, de la 24-38 la sută la 3-5 la sută.
„Analizând răspunsurile oferite de copii, abuzul verbal are, la nivelul anului 2012, o valoare de aproximativ 16 la sută, incidenţa fiind cu aproximativ 10 procente mai mare comparativ cu datele oferite de părinţi. Explicaţia, atât pentru diferenţele dintre perioadele analizate, cât şi pentru diferenţele între răspunsurile oferite de părinţi şi copii, poate fi dată de dezirabilitatea socială a răspunsurilor oferite de părinţi, comportamentul de a jigni /înjura un copil fiind definit inadecvat de majoritatea persoanelor. În acest context, chiar dacă abuzul verbal /emoţional are loc, părinţii tind să nu recunoască aceste comportamente”, se arată în studiu.
În ce priveşte abuzul fizic uşor (bătaie cu mâna fără a-i rămâne copilului urme), acesta s-a menţinut constant, în jurul valorii de 38 la sută, în opinia părinţilor. Analizând însă răspunsurile copiilor, s-a constatat că valoarea acestui indicator a scăzut de la 84 la 62 de procente.
„Incidenţa abuzului fizic sever (bătaie cu diverse obiecte) a scăzut semnificativ, măsurată atât în cazul răspunsurilor părinţilor, cât şi în opinia copiilor. Totuşi, această formă de abuz se menţine în jurul valorii de 10 la sută în cazul răspunsurilor oferite de părinţi şi 30 la sută în cazul răspunsurilor oferite de copii. (…) Incidenţa abuzului sexual s-a menţinut în jurul aceloraşi valori (0,1 – 0,5 la sută în cazul eşantionului de părinţi şi doi-cinci la sută în cazul celui alcătuit din copii”, se mai menţionează în studiul citat.
Cercetarea a vizat, din acest punct de vedere, şi mediul şcolar, iar rezultatele arată că şapte la sută dintre copii afirmă că sunt bătuţi, 33 la sută că sunt jigniţi, iar 86 la sută că sunt certaţi de profesori atunci când greşesc.
„Violenţa fizică are o frecvenţă dublă de apariţie în mediul rural comparativ cu mediul urban. Având în vedere ciclul şcolar, elevii din gimnaziu afirmă că sunt bătuţi de profesori într-o măsură semnificativ mai mare decât cei din liceu, iar băieţii afirmă că sunt bătuţi de profesori într-o măsură semnificativ mai ridicată comparativ cu fetele (11 la sută dintre băieţi comparativ cu doi la sută dintre fete). Comparativ cu abuzul fizic, abuzul verbal din partea cadrelor didactice este mult mai frecvent întâlnit (33 la sută dintre copii afirmă că sunt jigniţi de profesori, comparativ cu şapte care afirmă că sunt bătuţi când greşesc)„, reiese dint studiul citat.
În privinţa comportamentelor de pedepsire a copilului în familie, 48 la sută dintre părinţi afirmă că, în familia lor, copilul este pedepsit doar în situaţii excepţionale atunci când greşeşte, 12 la sută – că este pedepsit de fiecare dată, iar 40 la sută – că nu este sancţionat niciodată.
Principalele pedepse menţionate de părinţi sunt interzicerea unor activităţi (acces la calculator, televizor, telefon mobil), restricţionarea ieşitului la joacă, închiderea copilului în camera sa, restricţionarea banilor de buzunar şi bătaia (cu palma ori cureaua).
Persoanele care afirmă că pedepsesc copilul de fiecare dată când acesta greşeşte (indiferent de natura pedepsei) sunt, într-o măsură mai mare, femeile, persoanele cu studii medii şi superioare, cu venituri medii, din familii monoparentale.
De asemenea, 19 la sută dintre părinţi afirmă că „au folosit ameninţări pentru a convinge” copilul să îi asculte, comparativ cu 34 la sută dintre copii care susţin acelaşi lucru.
„Analizând răspunsurile oferite de copii, abuzul verbal are o valoare de aproximativ 16 la sută, incidenţa fiind cu aproximativ 10 procente mai mare comparativ cu datele oferite de părinţi. Explicaţia poate fi dezirabilitatea socială a răspunsurilor oferite de părinţi, comportamentul de a jigni /înjura un copil fiind definit inadecvat de majoritatea persoanelor. În acest context, chiar dacă abuzul verbal /emoţional are loc, părinţii tind să nu recunoască aceste comportamente”, se arată în studiu.
Bătaia, folosită mai des în Muntenia, Banat, Oltenia şi Bucureşti-Ilfov
Referindu-se la pedepsele fizice aplicate copiilor, 81 la sută dintre părinţi afirmă că nu sunt de acord, în nici un caz, cu utilizarea bătăii ca mijloc de corecţie, iar 82 la sută dintre aceştia afirmă că nu îşi bat niciodată copilul /copiii.
Din documentul citat mai rezultă că există o diferenţă de 20 la sută de procente între ponderea celor care afirmă că folosesc bătaia ca mijloc de corecţie (18 la sută) şi a celor care susţin că au „urecheat, lovit uşor cu palma” copilul/copiii (38 la sută) şi că, potrivit opiniilor exprimate de copii, 62 la sută dintre aceştia afirmă că sunt loviţi de părinţi (atunci când greşesc) cu palma, 18 la sută cu ” băţul” şi 13 la sută cu „cureaua”.
„Corecţiile precum «lovitul uşor cu palma»/«urecheala» nu sunt percepute de părinţi (şi într-o anumită măsură, nici de copii) ca fiind acte din sfera abuzului fizic. Nivelul abuzului fizic uşor în populaţia de părinţi are o incidenţă cuprinsă între 38 şi 63 de procente. Aproximativ 20 la sută dintre părinţi (la care se adaugă şi alte persoane care în îngrijire copii) apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de corecţie”, se precizează în aceeaşi cercetare.
Bătaia/corecţiile fizice uşoare sunt utilizate, mai des de: femei, comparativ cu bărbaţii, persoane cu studii primare, gimnaziale sau liceale, comparativ cu persoanele cu studii universitare sau postuniversitare persoanele care trăiesc în co
muniune consensuală, persoanele cu venituri mici sau aproape de medie, comparativ cu cele cu venituri ridicate.
De asemenea, comportamentele de pedepsire a copilului utilizând bătaia apar mai des în Muntenia, Banat, Oltenia şi Bucureşti-Ilfov.
Referitor la alte acte de abuz fizic, s-au remarcat diferenţe radicale între răspunsurile oferite de părinţi şi copii. Astfel, aproximativ unu la sută dintre părinţi afirmă că s-a întâmplat (în ultimul an) să îşi bată copilul folosind un obiect (curea, băţ, nuia), comparativ cu 18 la sută dintre copii.
Incidenţa abuzului fizic sever este mai scăzută, însă, şi în acest caz, se remarcă diferenţe între răspunsurile oferite de părinţi şi copii. Astfel sub unu la sută din părinţi afirmă că „i-au rămas copilului urme în urma bătăii”, comparativ cu aproximativ cinci la sută dintre copii.
Exploatarea copiilor de către familie are o incidenţă cuprinsă între doi şi opt la sută, în funcţie de dimensiunea măsurată. Astfel, doi la sută dintre copii afirmă că au fost trimişi să cerşească, cinci la sută că muncesc în loc să meargă la şcoală, iar opt la sută că stau acasă să aibă grijă de fraţii mai mici, în loc să meargă la şcoală.
În ce priveşte percepţia pedepsei de către copil, 32 la sută dintre copii apreciază că sunt întotdeauna sau în cea mai mare parte a timpului vinovaţi atunci când sunt pedepsiţi de părinţi, iar alţi 38 la sută că uneori sunt de vină, alteori nu.
Majoritatea copiilor afirmă că, atunci când sunt pedepsiţi, se simt trişti sau nefericiţi (60 la sută ).
Principala formă de abuz la care este supus copilul în afara familiei, conform opiniei părinţilor, este cel fizic, aproximativ patru la sută dintre părinţi afirmând că s-a întâmplat ca unul dintre copii să vină acasă bătut. În ceea ce priveşte răspunsurile oferite de copii, procentul celor care menţionează că au fost bătuţi pe stradă de o persoană necunoscută puţin mai ridicat, de aproximativ şase la sută.
La realizarea studiului, volumul eşantionului de părinţi a fost de 1.436 gospodării, iar eşantionarea s-a făcut prin selecţie probabilistică a localităţilor (58 de localităţi) şi a persoanelor. Eşantionul este reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia grupului ţintă, cu eroare tolerată de +/- 2,5 la sută la un nivel de încredere de 95 la sută. Validarea eşantionului a fost făcută pe baza datelor INS.
Interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor în perioada mai – iulie 2012.
Ancheta în rândul copiilor a avut aceeaşi distribuţie teritorială ca cea în rândul părinţilor, iar volumul său a fost de 1.120 de persoane. Eşantionul folosit este reprezentativ pentru populaţia şcolară (din ciclurile primar, gimnazial şi liceal sub 18 ani), cu o eroare tolerată de +/- 3 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.
Sărăcia şi promiscuitatea, principalele cauze ale neglijării şi abuzului asupra copilului
Sărăcia, promiscuitatea, lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme şi numărul mare de copii nedoriţi sunt, în opinia părinţilor, principalele cauze ale neglijării şi ale abuzului asupra copilului, rezultă dintr-un studiu prezentat joi de Organizaţia „Salvaţi copiii”.
Organizaţia „Salvaţi copiii” a prezentat, joi, studiul „Abuzul şi neglijarea copiilor”, care arată că principalele cauze ale neglijării/abuzului sunt, potrivit părinţilor, sărăcia (68 la sută), promiscuitatea (57 la sută), lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme şi numărul mare de copii nedoriţi (câte 22 la sută).
Majoritatea părinţilor tind să fie mai degrabă împotriva pedepsirii copilului de fiecare dată când acesta greşeşte, decât de acord cu acest lucru.
În ceea ce priveşte genul subiecţilor, bărbaţii tind să fie mai degrabă împotriva pedepsirii copilului de fiecare dată când aceasta greşeşte, femeile manifestând un acord moderat cu această afirmaţie. De asemenea, persoanele cu studii superioare tind să fie împotriva acestei afirmaţiei „dacă un părinte vrea să-şi disciplineze copilul, trebuie să-l pedepsească de fiecare dată când greşeşte”, la fel şi cele care provin din familii monoparentale, niveluri mai ridicate de acord fiind întâlnite în cazul respondenţilor care au studii gimnaziale sau profesionale şi al celor din mediul rural.
Din studiul citat mai rezultă că 58 la sută dintre părinţi consideră că un „copil bun este cel care îşi ascultă întotdeauna părinţii”, în timp ce 27 la sută dintre aceştia nici nu susţin, nici nu invalidează această afirmaţie, iar 14 la sută cred că un copil este „bun” chiar dacă nu îşi ascultă mereu părinţii.
„52 la sută dintre părinţi afirmă că sunt de acord ca un părinte să ţipe la copil când acesta greşeşte, iar 19 la sută sunt de acord cu bătaia ca mijloc de corecţie. Totuşi, deşi 81 la sută dintre părinţi afirmă că nu sunt de acord cu utilizarea violenţei fizice atunci când un copil greşeşte, 38 la sută dintre aceştia afirmă că, în ultimul an, au «urecheat sau lovit cu palma» copilul /copii. Această diferenţă poate fi explicată fie prin dezirabilitatea socială a răspunsurilor, fie prin faptul că actele de violenţă uşoară (urecheat, lovit uşor cu palma) nu sunt definite ca bătaie”, se mai menţionează în studiu.
Iniţiatorii cercetării arată că 33 la sută dintre părinţii care afirmă că sunt total împotriva utilizării bătăii spun că au urecheat sau lovit cu palma copilul în ultimul an. Dintre cei care afirmă că sunt de acord cu bătaia „în situaţii excepţionale”, 56 la sută spun că au urecheat sau lovit uşor copilul, procentul urcând la 73 la sută în cazul părinţilor care răspund cu „da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca, atunci când un copil greşeşte părintele să utilizeze bătaia?”.
În ceea ce priveşte sancţionarea comportamentelor inadecvate ale celor mici, majoritatea părinţilor afirmă că preferă să anuleze copilului anumite privilegii, să-l lase pe acesta să suporte consecinţele faptei sale sau să îi retragă sprijinul pentru activităţile preferate.
Din analiza răspunsurile oferite de copii, principalele pedepse date acestora în familie sunt interzicerea accesului la calculator (47 la sută), neacordarea permisiunii de a ieşi afară la joacă (31 la sută) şi restricţionarea accesului la televizor (şase la sută).
La realizarea studiului, volumul eşantionului de părinţi a fost de 1.436 gospodării, iar eşantionarea s-a făcut prin selecţie probabilistică a localităţilor (58 de localităţi) şi a persoanelor. Eşantionul este reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia grupului ţintă, cu eroare tolerată de +/- 2,5 la sută la un nivel de încrede
re de 95 la sută. Validarea eşantionului a fost făcută pe baza datelor INS.
Interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor în perioada mai – iulie 2012.
Ancheta în rândul copiilor a avut aceeaşi distribuţie teritorială ca cea în rândul părinţilor, iar volumul său a fost de 1.120 de persoane. Eşantionul folosit este reprezentativ pentru populaţia şcolară (din ciclurile primar, gimnazial şi liceal sub 18 ani), cu o eroare tolerată de +/- 3 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.
63 la sută dintre părinţi nu cer opinia copilului în decizii importante din familie
Părinţii susţin, în pondere de 63 la sută, că nu cer opinia celor mici atunci când vine vorba despre decizii importante în familie sau că fac acest lucru foarte rar, rezultă din studiul „Abuzul şi neglijarea copiilor”, prezentat joi de organizaţia „Salvaţi copiii”.
Studiul, prezentat de Ziua împotriva violenţei asupra copilului, arată că majoritatea părinţilor petrec peste două ore pe zi împreună cu copilul/copiii, procentul fiind mai ridicat în cazul celor care au copii sub 10 ani.
„Totodată, procente cuprinse între 70 şi 90 la sută dintre părinţi afirmă că implică copilul /copiii în activităţile desfăşurate în familie şi nu ezită să îşi manifete afecţiune faţă de acesta/aceştia. Se remarcă, însă că aproximativ 63 la sută dintre părinţi nu îi cer opinia copilului (sau i-o cer foarte rar) când vine vorba de decizii importante din familie. 83 la sută dintre copii apreciază că au o relaţie bună sau foarte bună cu părinţii (sau cu persoanele care au grijă de ei) şi 95 la sută afirmă că acasă se simt în siguranţă”, se arată în documentul citat.
Autorii cercetării precizează că se remarcă o corelaţie puternică între copiii care susţin că nu se simt în siguranţă acasă (aproximativ cinci la sută din eşantion) şi cei care sunt victime ale abuzurilor în familie.
Pe de altă parte, conform aceluiaşi studiu, 68 la sută dintre părinţi afirmă că sunt ajutaţi de copii, în diferite măsuri, la treburile casnice, în timp ce 32 la sută menţionează că cei mici nu participă niciodată la aceste activităţi. În mediul rural, copiii participă la treburile casnice într-o măsură semnificativ mai mare, comparativ cu cei din urban. De asemenea, participarea copiilor la treburile casnice sunt corelate semnificativ cu nivelul veniturilor pe gospodării, mai exact, cu cât veniturile cresc, cu atât participarea copiilor este mai redusă.
„Astfel, neluând în considerare vârsta copiilor, în familiile cu un venit sub 700 de lei, 82 la sută dintre copii participă la treburile casnice, procentul scăzând la 50 la sută în cazul familiilor cu un venit peste 2.500 de lei. În ceea ce priveşte frecvenţa participării, majoritatea copiilor din gospodării cu venituri scăzute şi foarte scăzute participă des şi foarte des la treburile casnice, pe când, în familiile cu venituri peste 2.500 de lei implicarea copiilor este mai degrabă ocazională (rar şi foarte rar). În funcţie de tipul familiei, participarea copiilor la treburile casnice este mai frecventă în cazul familiilor monoparentale. Se observă de asemenea o corelaţie între această variabilă şi regiunea din care provin respondenţii, astfel, în Nord Vest, Vest şi Centru, participarea copiilor la treburile casnice este mult mai întâlnită”, se mai arată în studiu.
Majoritatea părinţilor (96 la sută) apreciază că şcoala este frecventată cu regularitate de copilul/copiii lor, iar cei care răspund negativ la această întrebare afirmă că absenţele copiilor sunt cauzate de faptul că aceştia trebuie să aibă grijă de fraţii mai mici sau să participe la treburile casnice, că şcoala nu oferă copilului /copiilor nici un viitor sau că aceştia nu vor să mai meargă la şcoală.
În ceea ce priveşte frecvenţa cu care părinţii merg la şcoală pentru a se interesa de copii, 50 la sută dintre aceştia afirmă că fac acest lucru lunar, iar şapte la sută trimestrial. În acelaşi timp, 30 la sută sunt prezenţi exclusiv la şedinţele cu părinţii, 10 la sută – doar când sunt chemaţi, iar trei la sută spun că nu merg deloc.
În ceea ce priveşte relaţia părinţilor cu şcoala, majoritatea copiilor afirmă că părinţii lor vin „deseori” la şedinţe (73 la sută) şi se interesează de notele obţinute (71 la sută). O frecvenţă uşor mai scăzută o are comunicarea directă cu dirigintele (36 la sută) sau verificarea copiilor dacă frecventează orele (49 la sută).
La realizarea studiului, volumul eşantionului de părinţi a fost de 1.436 gospodării, iar eşantionarea s-a făcut prin selecţie probabilistică a localităţilor (58 de localităţi) şi a persoanelor. Eşantionul este reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia grupului ţintă, cu eroare tolerată de +/- 2,5 la sută la un nivel de încredere de 95 la sută. Validarea eşantionului a fost făcută pe baza datelor INS.
Interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor în perioada mai – iulie 2012.
Ancheta în rândul copiilor a avut aceeaşi distribuţie teritorială ca cea în rândul părinţilor, iar volumul său a fost de 1.120 de persoane. Eşantionul folosit este reprezentativ pentru populaţia şcolară (din ciclurile primar, gimnazial şi liceal sub 18 ani), cu o eroare tolerată de +/- 3 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.
(Sursa: descopera.ro)
