Forţele ucrainene au atacat, duminică, centrul oraşului separatist Slaviansk. Miliţiile locale au anunţat că există victime în rândul populaţiei civile.
Un reprezentant al miliţiilor din zonă a declarat pentru Itar-Tass că în timpul bombardamentului, obuze au explodat în vecinătatea pieţii centrale din oraş, dar şi a clădirii administraţiei centrale, informează The Voice of Russia.
Acesta a mai spus că erau mulţi oameni în zonă la momentul atacului, mai ales că abia se terminase slujba la o biserică aflată în apropiere.
Nu există un bilanţ al victimelor, însă se ştie că există şi morţi, şi răniţi printre civili.
Anterior, forţele ucrainene au atacat Chervony Molochar, Mashchermet şi Semyenovka, menţionează sursa citată. S-au înregistrat şi atacuri ale miliţiilor asupra forţelor ucrainene, la Karachun.
Potrivit Voice of Russia, în acest moment se poartă lupte la Kramatorsk, dar şi în Slaviansk, lângă Mashmet.
Şi Kiev Post, care citează Ria Novosti, relatează că luptele din Slavyansk şi Kramatorsk au fost reluate duminică.
Vineri şi sâmbătă dimineaţa, trei civili au fost ucişi în atacurile forţelor ucrainene în Slaviansk.
Duminică, şi aeroportul din Lugansk a fost atacat, oficiali ai autoproclamatei republici Lugansk anunţând că atacul a fost demarat de forţele ucrainene.
(Sursa: ziare.com)