Un simbol al Iașului și al culturii române, amenințat cu dispariția. Specialiștii atrag atenția: „TEIUL LUI EMINESCU VA MURI dacă nu este tratat la timp”

0
52

Membrii grupului de iniţiativă civică „Iaşul iubeşte teii”, alături de specialiştii Asociaţiei Dendro-Ornamentale „Anastasie Fătu”, au solicitat Primăriei Iaşi intervenția autorităților locale cu privire la situaţia critică a Teiului lui Eminescu din parcul Copou, unul dintre cei mai celebri arbori din spaţiul românesc.

 

Botanişti de renume din Iaşi, precum Mandache Leocov, fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi, sau Ionel Lupu, preşedintele Asociaţiei Dendro-Ornamentale „Anastasie Fătu” au atras atenţia în mai multe rânduri că teiul lui Eminescu din Copou are nevoie de tratament periodic pentru a putea supravieţui.

 

Copacul sub care poetul naţional obişnuia să mediteze în timpul şederii la Iaşi a fost datat cu precizie de către specialiştii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi. Potrivit raportului dat publicităţii recent, arborele are în acest moment vârsta de 458 de ani. Conform informaţiilor celor de la „Iaşul iubeşte teii”, copacul s-ar apropia de vârsta de 540 de ani. În decursul secolelor, arborele a trecut prin mai multe cumpene.

 

Ultima dată a fost salvat la limită în anul 1950, după o furtună puternică care i-a distrus coronamentul. Până în 1990, specialiştii dendrologi au intervenit în mai multe rânduri pentru a-l întreţine, dar după acest an tratamentele au fost sporadice.

 

Specialiştii Asociaţiei Dendro-Ornamentale „Anastasie Fătu” şi membrii grupului „Iaşul iubeşte teii” au programat o întâlnire-dezbatere în Parcul Copou, lângă Teiul lui Eminescu, pe data de 15 iunie, ora 19.00, pentru a comemora 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

 

„Prin prezenţa noastră simbolică alături de bătrânul tei din Grădina Copou, dorim totodată să atragem atenţia domnului primar Gheorghe Nichita şi doamnei Luminiţa Sălceanu (director al S.C. Servicii Publice S.A.) că acest arbore-monument, singurul organism viu care poartă încă marca poetului, reclamă un tratament dendrologic relativ urgent, după cum urmează:

1) Împrăştierea de humus ori mraniţă veche, în perimetrul delimitat de Buxus (1-2 metri cubi);

2) Tratarea cu sare potasică, în concentraţie de 40% (8-10 kg);

3) Tratarea cu dolomit de calciu şi magneziu (6-8 kg);

4) Tratarea putregaiului interior cu zeamă bordeleză, 1%, prin pulverizare cu pompa.

 

În opinia noastră, aceste măsuri ar trebui luate până la data de 14 iunie 2014, astfel încât comemorarea poetului să coincidă cu întinerirea arborelui, a cărui vârstă aproximativă este de 540 de ani. Menţionăm aici că dendrologul nostru, dl. ing. dr. Ionel Lupu, este dispus să asiste, ca voluntar, la tratamentul teiului”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Iaşul iubeşte teii” citat de Adevărul.

 

Ieşenii au devenit foarte sensibili în ultimii ani la problema vegetaţiei după „scandalul teilor”, izbucnit în februarie 2013, atunci când peste 70 de arbori sănătoşi din centrul oraşului au fost puşi la pământ pentru a fi înlocuiţi cu salcâmi japonezi, o specie de arbore pitic.

 

Un nou scandal, de amploare naţională, a fost cauzat de o recentă dispoziţie a Primăriei Iaşi, de a marca pentru tăiere peste 500 de arbori din cele mai cunoscute parcuri ale oraşului, Copou şi Expoziţiei.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments