Focurile de armă s-au reluat, luni dimineaţa, pe aeroportul din Karachi, capitala economică a Pakistastanului, la peste zece ore de la începutul asaltului rebel soldat deja cu 24 de morţi, dintre care zece atacatori, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor de securitate locale.
Rebelii talibani pakistanezi au revendicat oficial, luni, atacul în desfăşurare împotriva aeroportului din Karachi (sud), cel mai mare oraş din ţară, soldat deja cu 24 de morţi, potrivit autorităţilor locale, citate de AFP.
Asaltul a fost revendicat pe lângă AFP de Shahidullah Shahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor din Pakistan (TTP), care desfăşoară din 2007 o gherilă sângeroasă împotriva Guvernului din Islamabad.
„Am demarat un atac împotriva aeroportului din Karachi pentru a răzbuna moartea lui Hakimullah Mehsud”, fostul lider al TTP, a adăugat el.
Hakimullah Mehsud a fost ucis în noiembrie în raidul unui avion fără pilot american în zonele tribale din nord-vestul ţării, un bastion al TTP.
Armata a anunţat luni dimineaţa că a preluat controlul asupra principalului aeroport din ţară şi a afirmat că a pus astfel capăt unuia dintre cele mai temerare atacuri împotriva celui mai mare oraş pakistanez.
Dar tirurile s-au reluat în jurul orei locale 08.30 (06.30 ora României), determinând forţele paramilitare şi comandourile de elită mobilizate la faţa locului să reia confruntările cu rebelii, a constatat un jurnalist al AFP.
„Am relansat operaţiunea trimiţând trupe suplimentare”, a declarat Sibtain Rizvi, purtătorul de cuvânt al forţei paramilitare Rangers, adăugând că un poliţist a fost rănit în aceste noi confruntări.
Atacul nu fusese încă revendicat luni dimineaţa, dar el intervine în timp ce negocierile Pakistanului cu rebelii islamişti talibani sunt în impas.
Atacuri coordonate de acest tip au fost revendicate în trecut de talibani, care desfăşoară o gherilă împotriva Guvernului din 2007, în care au murit mii de persoane.
Această lovitură de forţă a rebelilor subliniază noile probleme ale ţării în materie de securitate, inclusiv zonele sale vitale.
(Sursa: gandul.info)