Agent de poliție bătut ziua în amiaza mare, într-o piață din Pașcani. Agresorul a vrut să se răzbune pentru o amendă primită de la polițist

0
139

Un agent al Poliției Locale din Pașcani a fost agresat zilele trecute de către un cetățean din comuna ieșeană Valea Seacă. Fapta s-a petrecut pe data de 6 iunie, în piața agroalimentară din zona deal. Agentul era în timpul liber și se afla la cumpărături alături de tatăl său.

 

Din senin a apărut Petrică Nistor care l-a acuzat pe agent că l-ar fi amendat când a fost găsit cu o căruță de lemne pe raza comunei Valea Seacă. Imediat l-a și lovit cu pumnul în zona capului.  Agentul de Poliție a încercat să îl imobilizeze, după ce a sunat la 112, însă câțiva tineri aflați în zonă i-au pulverizat spray lacrimogen, arată newspascani.com.

 

Conform șefului Poliției Locale Pașcani, Vasile Avasiloaie, polițistul în cauză nu avea competență să aplice amenzi în Valea Seacă, ba mai mult el nici nu se află la vreunul dintre Birourile care aplică amenzi.

 

 

 

Agentul a depus plângere împotriva agresorului său pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.

 

Menționăm că, în conformitate cu prevederile articolului 37 din Legea 55/2010, Legea Poliției Locale, polițistul local beneficiază de protecție specială, similară cu a polițistului din cadrul Poliției Române.

 

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments