Sunt investiţii de milioane de euro plătite de Primărie şi Consiliul Judeţean în centre de asistenţă socială în care nu se desfăşoară nicio activitate de ani de zile. Sediul de la Biserica Vovidenie stă închis de trei ani, la fel vilele pentru orfani care au lacătul pus de doi ani, iar Centrul pentru surzi, inaugurat de-o lună, este pustiu, în timp ce Luminiţa Munteanu a plecat în concediu. Şefii protecţiei sociale au sute de oameni în subordine, dar eşuează lamentabil în proiectele de durată. ONG-uri cu 10 oameni fac mai mult decât aceşti funcţionari de lux.
Direcţia de Asistenţă Comunitară din Primărie şi Direcţia Genereală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Consiliul Judeţean au tocat bani degeaba pe proiecte scumpe ce nu-şi găsesc utilitatea. Vilele tinerilor care pleacă din centrele de plasament au lacăt pe poartă. Un centru de zi pentru bătrâni, plătit de toată România prin banii Ministerului Muncii, stă închis şi va intra, printr-o manevră abilă, în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La fel stau lucrurile cu un Centru de zi pentru surzi, investiţie pe care aceştia au refuzat-o. Paguba totală se ridică la aproape 1,5 milioane de euro.
La investiţii sunt primii, însă când e vorba să ducă la capăt un proiect de durată, cu multă muncă şi inteligenţă, directorii instituţiilor de asistenţă socială se arată neputincioşi. Centrele de zi create pentru bătrâni sau orfani au fost investiţii mari şi au ajuns proiecte abandonate. Cei care plătesc impozite şi taxe află, din când în când, ce proiecte inutile mai fac Primăria sau Consiliul Judeţean, pe sume uriaşe.
Acum trei ani, Centrul de zi pentru bătrâni „Vovidenia”, din curtea bisericii cu acelaşi nume din centrul Iaşului, promitea desfăşurarea a zeci de acţiuni pentru confortul bătrânilor Iaşului, pe banii Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC). În centrul luptei pentru construirea acelui centru s-au aflat preotul paroh de la Vovidenia, Mihai Isai, şi Direcţia de Asistenţă Comunitară a Primăriei Iaşi. După o investiţie de 1,3 milioane lei (322.000 de euro) în clădire şi 150.000 de lei (33.000 de euro) în dotări de top – bucătărie nouă, mobilier, sală de şedinţe, sală de kinetoterapie, clădirea a fost inaugurată cu surle, trâmbiţe şi politicieni.
În aceeaşi zi, după plecarea înaltelor feţe, imobilul a fost încuiat şi mai este deschis când şi când, dar nu pentru rostul pentru care DAC a cerut bani de la Ministerul Muncii.
Aceasta deşi chiar dacă a doua zi după inaugurare, bătrânii ce fuseseră la eveniment şi au crezut că vor avea unde socializa, au venit cu sacoşele sub braţ până în curtea bisericii. Au fost nevoiţi să facă stânga-mprejur.
Mai multe despre banii aruncați pe fereastră de instituțiile statului găsiți, în exclusivitate, în ultimul număr al săptămânalului 7EST, de miercuri, 11 iunie, la toate chioșcurile de ziare.