Senatorul Ionel Agrigoroaiei a anunţat marţi întoarcerea în PP-DD, după ce, în 12 decembrie 2013, şi-a dat demisia din partid şi a trecut la UNPR.
„În urma unei declaraţii discriminatorii, şantajiste, extremiste, jignitoare la adresa alegătorilor mei, declaraţia iresponsabilă la care fac referire fiind făcută de către domnul Kelemen Hunor la adresa PP-DD, în semn de solidaritate şi obligaţie morală faţă de partidul şi alegătorii care m-au trimis să-i reprezint, vă anunţ că de astăzi voi activa în Senat ca membru al PP-DD, lucrând împotriva extremismului, discriminării şi a şantajiştilor”, a declarat Agrigoroaiei în plenul Senatului.
Acesta va activa ca senator independent, întrucât PP-DD nu mai are grup la Senat.
În ianuarie 2014, grupul PP-DD din Senat număra, după demisia senatorilor Haralambie Vochițoiu, Dumitru-Marcel Bujor şi Ion-Simeon Purec, doar patru membri. Conform Regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate funcţiona atâta vreme cât este constituit din cel puţin şapte membri aleşi pe listele aceluiaşi partid politic.
(Sursa: HotNews.ro)