„Fata Morgana” proiectelor CNADR. Licitația pentru refacerea studiilor de fezabilitate la Autostrada Iași – Târgu Mureș a fost blocată înainte de a începe

0
105

Abia lansată, licitaţia pentru refacerea studiilor de fezabilitate aferente autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş a fost blocată. O firmă de inginerie şi consultanţă tehnică din Bucureşti a contestat 13 licitaţii organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Printre acestea se numără şi două dintre cele trei licitaţii organizate pentru autostrada Iaşi – Târgu Mureş.

 

Concret, Via Design SRL a atacat licitaţiile aferente refacerii studiilor de fezabilitate pentru tronsoanele Târgu Mureş – Ditrău şi Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ. Dacă prima contestaţie a fost respinsă, în cazul celei de-a doua, societatea a avut câştig de cauză.

 

„Analizând documentaţia de atribuire, am constatat în caietul de sarcini numeroase abateri de la lege, neclarităţi şi prevederi abuzive. Riscurile impuse operatorilor economici prin caietul de sarcini sunt abuzive, la fel ca şi asumarea de către prestator a costurilor aferente acestora. Ca­racterul abuziv al prevederilor legate de riscuri constă în faptul că autoritatea contractantă trans­feră, în exclusivitate, prestatorului tratarea riscurilor identificate cât şi, mai ales, a celor neidentificate, dar care este posibil să apară, fiind evidentă imposibilitatea controlului acestora şi deci a gestionării lor, deoarce nu depind în nicio măsură de prestator“, au argumentat reprezentanţii firmei în reclamaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), preluată de Ziarul de Iași.

 

Printre riscurile pe care CNADNR a cerut prin caietul de sarcini ca firma câştigătoare să şi le asume se numără şi cel ca planurile de urbanism de pe traseul autostrăzii să nu existe sau ca autorităţile locale să întârzie eliberarea avizelor şi autorizaţiilor necesare. Firma câştigătoare trebuia să-şi asume şi întârzierile provocate de eventuala desco­perire a unor situri arheologice sau de lipsa cadastrului general la nivel naţional.

 

De asemenea, CNADNR cerea viitoarei firme câştigătoare a licitaţiei să întoc­mească studiile necesare pentru protecţia mediului dacă traseul intersecta arii protejate. Tot câştigătoarea licitaţiei era ţinută responsabilă de eventuale proteste ale organizaţiilor neguvernamentale legate de proiect.

 

Licitaţia a fost suspendată

În total, Via Design SRL a prezentat 20 de puncte discutabile în cadrul caietului de sarcini.

 

„Rugăm Consiliul să observe că, analizând caietul de sarcini, am expus numeroase neclarităţi, ambiguităţi şi abateri de la lege, motiv pentru care vă rugăm să constataţi că procedura nu se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale, iar continuarea procedurii înainte de pronunţarea soluţiei determină încheierea unui contract nelegal. În consecinţă, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei este deplin justificată“, au încheiat reprezentanţii Via Design.

 

Argumentele aduse de aceştia au fost acceptate de CNSC, care a dispus suspendarea licitaţiei până la aducerea de clarificări caietului de sarcini. De altfel, procedura fusese contestată şi de alte două firme interesate de contractul de 26,16 milioane lei: Search Corporation şi Tecnic.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments