Unul dintre cei mai temuţi interlopi din Iaşi, găsit de jurnalişti în Anglia. Poliţia îl caută de 7 ani

0
2204

Interlopul ieşean Belgian Tănase, dat în urmărire generală din 2007, se ascunde la Londra, acolo unde este vizitat de rudele sale frecvent. Până acum câteva zile, Belgian a avut şi cont de Facebook.

 

Unul dintre exponenţii clanului ţigănesc Tănase, Belgian, dat în urmărire internaţională din 2007, se ascunde în Londra, au declarat surse din anturajul său pentru “Ziarul de Iaşi”. Belgian s-ar afla acolo de mai multă vreme, alături de alte persoane de etnie romă din cartierul Păcureţ, dar şi cu apropiaţi ai familiei sale din Bacău.

 

Mărturiile obţinute de reporterii ieşeni, coroborate cu fotografiile recente în care apare Belgian Tănase, demonstrează fără dubiu că reperarea interlopului ieşean de către Poliţie ar fi fost o simplă formalitate dacă autorităţile ar fi investigat deplasările şi activitatea familiei lui Belgian.

 

O serie de fotografii deţinute de sursa citată relevă că, în luna mai a acestui an, cu ocazia Paştelui, Belgian ar fi fost vizitat în Londra de fratele său Amar, dar şi de alţi apropiaţi de-ai săi. În vizită la Belgian ar fi fost, au transmis surse din anturajul interlopului, şi fiul său mai mare, Anderson, cel aflat în prezent în grija bunicii sale, Olga Tănase.

 

 

Infracţiuni în Anglia

În fotografii, alături de fratele lui Belgian apar şi alţi apropiaţi ai familiei, cum ar fi un ţigan cunoscut în cartierul Păcureţ sub numele de „Pardică“ sau altul strigat în acelaşi cartier „Kent Teluş„. „Belgian nu face niciodată poze de grup de genul acesta, se fereşte să apară“, spune un apropiat de-al acestuia pentru Ziarul de Iaşi. Potrivit acestuia, în Londra, Belgian Tănase s-ar ocupa cu diferite infracţiuni de înşelăciune.

 

„Are diverse site-uri pe care pune poze fictive ale unor maşini. Primeşte avansul de la englezi şi le dă ţeapă“, mai spune aceasta, care continuă şi dezvăluie o relaţie pe care Belgian Tănase ar avea-o cu infractorul Ioan Pâslaru, fost patron al clubului Mademoiselle XXX, dat şi el în urmărire internaţională până la finele anului trecut, după ce a fost condamnat pentru trafic de persoane. Pâslaru a fost săltat, potrivit informaţiilor oficiale oferite de autorităţi, chiar din Anglia. Legătura dintre acesta şi Belgian Tănase ar fi o „ţeapă“ pe care Pâslaru i-ar fi dat-o lui „Raţă“, în urmă cu ceva vreme. „Pâslaru îi plăteşte de atunci taxă lui Belgian prin soţia Aliona, care se află în Londra.“

 

Fiul cel mare l-a dat de gol

Băiatul cel mare al lui Belgian, Anderson, a postat pe Facebook în luna martie a acestui an o fotografie deasupra căreia a scris „Tatăl meu! Viaţa Mea!“. În poză apare chiar Belgian Tănase, într-o maşină cu volanul pe dreapta. Până acum câteva zile, Belgian avea şi un profil de Facebook, pe care folosea user-ul „Belgi Belgy“.

La o zi după începerea documentării acestei investigaţii, profilul de Facebook, în mod inexplicabil, a fost şters de pe reţeaua socială. Înainte de a dispărea de pe Facebook, Belgian Tănase a comentat la o fotografie în care fiul său Anderson apare alături de fosta concubină a lui „Raţă“. Mariana Ciubotaru este femeia care in februarie anul trecut a decedat după o operaţie estetică la sâni.

 

 

Căutat de şapte ani

Belgian Tănase este dat în urmărire generală din 2007, la scurt timp după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Deşi cunoscut pentru apropierea sa de mediul infracţional, „Raţă“ a fost condamnat pentru conducere pe drumurile publice fără permis de conducere.

 

Înainte de a fugi din ţară, Belgian era un nume important în rândul interlopilor din Iaşi. În 2003, acesta era naş de cununie la nunta dintre Costel Corduneanu şi fosta sa soţie, Alina. Acel eveniment avea să sudeze definitiv relaţia dintre clanurile Corduneanu şi Tănase de la Iaşi, a căror prietenie este de notorietate. Şeful Cordunenilor, de pildă, a fost prezent atât la nunta fiului lui Cosmos Tănase, fratele lui Belgian, cât şi la înmormântarea Marianei Ciubotaru, concubina lui Belgian.

 

Belgian Tănase are şase copii care în prezent sunt în grija bunicii lor, Olga Tănase, cea care pare să fi preluat frâiele familiei după ce băiatul ei Cosmos a fost arestat pentru trafic internaţional de droguri, iar Belgian a fugit din ţară.

 

Interesant este că, deşi dat în urmărire internaţională, Belgian Tănase câştiga un proces cu o familie pe nume Tudorache, în 2011, obţinând astfel o hotărâre judecătorească pentru un teren de 121 de metri pătraţi din Iaşi.

 

Belgian Tănase ar fi căutat şi de autorităţile spaniole, în dosarul în care fratele său Cosmos a făcut deja 5 ani şi 9 luni de închisoare. Cei doi au ajuns celebri în 2006, atunci când autorităţile române şi spaniole descindeau în România în căutarea lor şi confiscau de la clanul Tănase sume mari de bani, precum şi aproximativ 3,5 kilograme de aur. Cosmos şi Belgian reuşiseră să fugă deja după ce primul dintre ei a primit un pont, cel mai probabil din Poliţie.

 

Istoria clanului Tănase

Familia ţigănească Tănase s-a aciuat la Iaşi la scurt timp după Revoluţie, atunci când Dacian Tănase, între timp decedat, a fost izgonit de la Brăila de staborul de acolo. La Iaşi, familia Tănase a reuşit în scurt timp să îşi facă un nume, principalele surse de venit ale clanului fiind reprezentate de reţelele de prostituţie sau cerşetorie din ţările vestice. După moartea lui Dacian, afacerile familiei au fost preluate de Cosmos Tănase, cel care a petrecut mai mulţi ani în arest în Spania, acolo unde a fost arestat pentru trafic de carne vie şi clonare de carduri.

 

În septembrie 2011, Cosmos Tănase era în libertate şi îşi însura băiatul cel mare, Aleodor. La eveniment au participat numeroşi interlopi din ţară, naş de cununie fiind manelistul Adrian Minune. Maşinile de lux şi salbele grele de aur au fost doar câteva dintre elementele petrecerii opulente de atunci.

 

Despre Belgian Tănase s-a speculat până acum că ar fi venit la Iaşi de două ori, chiar dacă ar fi dat în urmărire internaţională. Prima dată când a fost îngropat tatăl său, Dacian, iar a doua oară când a murit concubina sa, Mariana Ciubotaru.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments