Continuă verificările la asociaţiile care au împărţit ilegal costurile la încălzire. Sute de ieşeni îşi primesc banii înapoi

0
307

Primăria Municipiului Iaşi şi Dalkia Termo Iaşi continuă acţiunea de verificare şi corectare a tuturor listelor de întreţinere care au fost reclamate de ieşeni ca fiind alcătuite incorect. După ce, în luna aprilie a acestui an, 160 de familii şi-au primit banii înapoi pentru că au fost „încărcate” pe lista de întreţinere, alte câteva sute de familii beneficiază acum de aceeaşi măsură reparatorie.

 

Săptămânal, fiecare caz reclamat de către ieşeni este supus analizei încrucişate realizate de către reprezentanţii Dalkia şi ai Primăriei Municipiului Iaşi. Până în prezent, 400 de familii şi-au primit banii înapoi, după ce s-a dovedit că asociaţia de proprietari a împărţit incorect şi ilegal costurile de încălzire pentru iarnă 2013 – 2014.

 

Dalkia Termo Iaşi rămâne fidelă principiului împărţirii corecte şi legale a oricărei cheltuieli de pe lista comună de întreţinere, urmând a fi duse până la capăt verificările în toate cele 141 de asociaţii de proprietari care au fost reclamate de către ieşeni şi unde se observă deficienţe în această activitate.

 

Asigurarea unui serviciu de calitate la un cost corect este atât angajamentul nostru, cât şi al Primăriei Municipiului Iaşi, autoritatea publică responsabilă direct de protejarea drepturilor ieşenilor (cf. obligaţiilor legale pe care le are în acest sens) şi acţionar al societăţii operatoare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică.

 

Acţiunile de verificare vor continua în fiecare săptămână, cu rezultate concrete care vor fi aduse la cunoştinţă ieşenilor, inclusiv prin intermediul mass-media. Pe baza modului de lucru agreat, Dalkia are reuniuni de lucru cu Serviciul Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi în fiecare joi începând cu orele 10.00, alternativ la Palatul Roznovanu şi sediul Dalkia, până la soluţionarea tuturor reclamaţiilor de repartizare incorectă a costurilor cu încălzirea.

 

În acest sens, pentru a ajuta reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, Dalkia Termo Iaşi le pune la dispoziţie un tabel pentru recalcularea retroactivă, dar şi corectă!, a costurilor cu încălzirea pe listele de întreţinere, precum şi instrucţiuni de folosire a acestui tabel.

 

De asemenea, cei interesaţi au la dispoziţie:

– capitolul din „Ghidul preşedintelui şi administratorului de asociaţie” referitor la repartizarea costurilor cu încălzirea, şi anexele aferente

– câteva elemente referitoare la SET (suprafaţa echivalentă termic).

 

Pentru informaţii suplimentare, echipa Dalkia poate fi contactată la Centrul de Apel non-stop cu număr gratuit 0 800 800 123, pe adresa de email [email protected] sau la Biroul Relaţii Clienţi de la sediul din Calea Chişinăului 25, etajul 1.

 

 

Instrucţiuni completare tabel recalculare retroactivă a costurilor cu încălzirea

 

Suprafaţa echivalentă termic (SET) este definită ca fiind o mărime convenţională care caracterizează puterea termică a unei suprafeţe de schimb de căldură indiferent de forma acesteia:

                – coloanele verticale ce traversează apartamentele

                – conductele orizontale (ce conectează coloanele verticale şi caloriferele)

                – corpurile de încălzire (calorifere / radiatoare)

Pentru corpurile de încălzire, suprafaţa echivalentă termic este stabilită prin STAS 11984-83 în funcţie de tipul corpurilor de încălzire şi a numărului de elemenţi (a se vedea fişierele „calcul SET” şi „STAS inventariere SET”).

Atunci când coloanele verticale sunt izolate, trebuie aplicaţi coeficienţii de corecţie pentru că gradul de izolare dat de materialul folosit să fie luat în considerare (a se vedea fişierul „corecţii SET_în funcţie de gradul de izolare a coloanelor din apartamente”).

Inventarierea instalaţiilor de încălzire trebuie făcută în fiecare bloc prin grija asociaţiei de proprietari înainte de fiecare sezon de încălzire (de obicei în lunile septembrie-octombrie). Este vorba de trecerea în revistă a tuturor instalaţiilor, comune şi individuale, astfel:

                – subsolul

                – casa scării

                – spălătoria

                – uscătoria

                – fiecare apartament în parte, indiferent de sursa de încălzire:

                                – la apartamentele racordate la sistemul centralizat, va fi vorba despre: coloanele verticale de încălzire; conductele orizontale dintre coloane şi radiatoare; calorifere

                                – la apartamentele deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, va fi vorba despre: coloanele verticale de încălzire

 

Calculul SET-ului aferent tuturor acestor instalaţii trebuie făcut de un specialist, pe baza reglementărilor valabile la nivel naţional (cf fişierelor anexate).

 

Astfel, în fişierul „tabel_recalculare costuri cu încălzirea”:

– Pe coloanele E, F, G, H şi I trebuie completate informaţiile legate de SET-ul calculat pentru fiecare apartament

– Coloanele marcate cu roşu (corespunzătoare tuturor lunilor din iarnă 2013-2014 în care s-a furnizat încălzire la blocul respectiv) trebuie completate sumele calculate iniţial de asociaţia de proprietari, în momentul în care repartizarea facturii totale emise de Dalkia pentru întreg blocul era făcută fără respectarea legislaţiei în vigoare (costurile cu părţile comune erau repartizate doar apartamentelor rămase racordate la termoficarea centralizată, iar celorlalte apartamente nu se repartiză cota-parte ce le revine pentru părţile comune, cf SET-ului corespunzător apartamentului)

– Coloanele marcate cu verde (corespunzătoare tuturor lunilor din iarnă 2013-2014 în care s-a furnizat încălzire la blocul respectiv) trebuie completate cu sumele recalculate de asociaţie însă, de data aceasta,      în conformitate cu Legea (repartizând, deci, costurile cu părţile comune şi apartamentelor debranşate de la sistemul centralizat de termoficare, în funcţie de SET-ul aferent apartamentului în cauză)

– Coloana AL trebuie completată cu suma totală repartizată intial de asociaţie pentru fiecare apartament din bloc

– Coloana AM trebuie completată cu suma totală recalculata de asociaţie cf Legii, pentru întreg sezonul de încălzire

– Pe coloana AN trebuie menţionate sumele rezultate în urma acestei „regularizări”:

                – Suma din coloana AM minus Suma din coloana AL:

                                – la apartamentele nedreptăţite din cauza repartizării iniţiale ilegale a căldurii, vor apărea costuri „cu minus” (deci suma de bani cu care locatarii în cauză au fost încărcaţi în mod ilegal pe lista de întreţinere, suma pe care trebuie să şi-o recupereze)

                                – la apartamentele deconectate de la sistemul centralizat de termoficare ce nu au fost puse la plata părţilor comune, vor apărea costuri „cu plus” (deci suma ce revine respectivului apartament în funcţie de SET-ul calculat cf Legii)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments