Un binoclu pentru Luminiţa Sălceanu! Nu mai vede pădurea uscată din cauza copacilor. Cimitirul arborilor uscaţi de pe Bd. Cantemir

0
173

De la atâtea proteste împotriva tăierii copacilor s-a ajuns ca tocmai cei uscaţi să nu fie văzuţi de Direcţia de Servicii Publice a Primăriei. 12 arbori stau ca nişte schelete, gata să se prăvălească peste maşini, în Dimitrie Cantemir. Alţi 20 de arbori care prezintă pericol stau înşiraţi pe Strada Gării.

 

De la o extremă la alta: în timp ce oraşul se revoltă împotriva tăierii copacilor, zeci de arbori uscaţi de pe Bd. Cantemir şi de la Gară arată ca nişte schelete. Panicaţi după marcarea copacilor din Copou, reprezentanţii de la Servicii Publice spun că nu se mai taie nimic decât cu aviz de la Romsilva. Dar copacii de pe Cantemir pot cădea la prima furtună. 

 

Reclamaţii la Gară: „Ţăiaţi-i!”

În zona Cantemir, în loc ca arborii uscaţi să fie tăiaţi, deoarece ar putea cădea peste vreun trecător, aceştia au fost toaletaţi. Primăria promite să se ocupe de problemă în perioada următoare: “Toţi copacii uscaţi complet din oraş vor fi tăiaţi în această vară, inclusiv cei de pe Cantemir”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Situaţia este similară şi pe strada Gării, unde un ieşean ne-a semnalat faptul că, de 3-4 ani, în zonă sunt 20 de arbori uscaţi care pun în pericol viaţa celor care trec prin zonă. “Bine că tăiem copacii verzi şi nu ne ocupăm de cei uscaţi. Cine îşi asumă responsabilitatea în cazul în care unul dintre copaci se prăbuşeşte peste cineva? Am fost la Primărie şi am sesizat, aştept să văd ce măsuri se iau”, ne-a declarat Andrei Vieru, un ieşean ce locuieşte pe strada Arcu.

 

La prima furtună, copacul din imagine e gata să strivească maşina parcată lângă el

Serviciile municipale nu mişcă în front

Reprezentanţii Direcţiei de Servicii Publice Municipale spun că problema arborilor uscaţi este una generală, însă nu pot tăia nici unul fără avizul celor de la Ocolul Silvic. “Nu facem nici o tăiere decât după ce vom avea avizul Ocolului Silvic. Orice tăiere se face în perfectă legalitate, având avizul necesar. Intervenim doar în caz de urgenţă, de prăbuşire sau furtună. Arbori uscaţi sunt în tot oraşul, dar nu vă pot da o cifră exactă”, a declarat Gicu Huţanu, şef serviciu producţie din cadrul DSPM.
Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Romsilva nu au putut oferi un punct de vedere legat de tăierea arborilor uscaţi din oraş. În ceea ce priveşte scandalul provocat de marcarea arborilor din Copou, Gicu Huţanu a explicat: “S-a dorit dorit doar identificarea celor care prezintă pericol pentru cetăţeni”.

 

Unul dintre cei 12 arbori uscaţi de pe Bd. Cantemir

De zece ani se usucă

Ieșenii care locuiesc în zona Cantemir sunt indignați de faptul că municipalitatea nu se preocupă de siguranța cetățenilor. “Orice specie de arbore are o durată de viață. Aici trebuie plantate alte specii deoarece pun în pericol viața celor care trec pe trotuare”, a declarat Dumitru Burciu, un locatar al unui bloc din apropiere.
Bărbatul spune că locuiește în cartierul Cantemir din 1963, iar când s-a mutat copacii care sunt acum uscați erau pui. “De zece ani pomii au început să se usuce unul câte unul. Cei din Primărie nu cred că gândesc la cât fum și praf este în oraș. Dacă s-ar gândi, ar planta copaci”, ne-a mai spus Dumitru Burciu.
Alți locatari din zonă consideră că pomii uscați ar trebui tăiați cât mai repede. ”Strică aspectul cartierului și sunt periculoși. Pot cădea pe oameni sau mașini. Ar trebui plantați tei”, a precizat un alt locuitor al zonei.

 

 

Citește și Ridicăm vălul de pe Sănătate. IMPERIUL LUI VALERICĂ DE LA APROVIZIONARE

 

 

Totul a început din Ştefan cel Mare

Anul trecut în februarie, municipalitatea a luat decizia de a tăia aproximativ 80 de arbori de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Colonel Langa. Decizia a atras nemulţumirea societăţii civile care a protestat în nenumărate rânduri împotriva tăierii arborilor, solicitând replantarea teilor pe bulevard. Motivul invocat de reprezentanţii municipalităţii a fost că prin tăierea teilor sunt puse în valoare clădirile monument ale Iaşului: Catedrala Mitropolitană, Biserica Trei Ierarhi şi Palatul Roznovanu.
La începutul lunii trecute, 500 de copaci au fost marcaţi în Parcul Copou. Municipalitatea susţine că aceştia nu au fost marcaţi pentru tăiere, ci pentru a fi făcută o evaluare a copacilor bolnavi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments