UPDATE. Inima micuțului a cedat. Un copil de 4 ani a făcut infarct din senin, iar cadrele medicale nu au aflat cauza

0
108

Update: Micuțul nu a avut nicio șansă. Inima i s-a oprit

 

Copilul în vârstă de patru ani, adus la Iaşi în stare foarte gravă, după ce inima i s-a oprit de cinci ori, a murit la Spitalul „Sfânta Maria”. Copilul a fost internat de urgenţă la secţia de Terapie Intensivă, însă, potrivit medicilor, avea şanse mici de supravieţuire, informează bzi.ro.

 
Un copil de patru ani din Roman se zbate între viaţă şi moarte după ce a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se juca. Băiatul nu era cunoscut cu afecţiuni medicale, dar s-a prăbuşit şi a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se juca în casă.

 

Un echipaj medical a intervenit şi a început resuscitarea copilului, iar elicopterul SMURD a intervenit pentru transportul lui la Iaşi.

 

„Intervenţia a fost extrem de dificilă, pacientul suferind mai multe stopuri cardio-respiratorii care au fost însă resuscitate. Copilul a fost transportat la Spitalul de Copii Sf. Maria, starea lui fiind extrem de gravă”, a precizat pentru Evenimentul dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.

 

Cazul i-a pus în dificultate pe medicii pediatri ieşeni care în urma multiplelor investigaţii nu au găsit o afecţiune care să explice această situaţie.

 

„Starea copilului este foarte gravă, suferind numai la noi în spital şapte stopuri care au fost resuscitate. Nu putem să ne pronunţăm care a fost cauza care a făcut ca băieţelul să intre în stop cardio-respirator. În prezent, copilul are o suferinţă multiorganică, iar prognosticul este rezervat”, a precizat dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria”.

 

 

(Sursa: ziarulevenimentul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments