Un acord de asociere care prevede asfaltarea a peste 170 de kilometri de drum, a fost semnat între Consiliul Județean Iași și Consiliul Județean Suceava. Investiția este estimată la aproximativ 80 de milioane de euro și ar putea fi realizată cu fonduri europene, dacă proiectul va obține punctajul necesar. În cazul în care finanţarea va fi aprobată, autorităţile spun că lucrările ar putea începe în anul 2016.
Proiectul prevede reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene 282, 281 şi 281B care străbat opt comune din judeţul Iaşi şi 12 localităţi din Suceava. Cei 170 de kilometri de şosea reabilitată vor străbate localităţile Gropniţa, Coarnele Caprei, Sireţel dar şi Dolhasca, Ipoteşti şi Dărmăneşti din judeţul Suceava. „Axa 1 este Iaşi – Suceava, cea mai importantă pentru noi. Traversează multe comune, deserveşte aproximativ 55 de mii de locuitori. Cât am evaluat noi costul drumului la câţi cetăţeni deserveşte este undeva la 1.200 de euro per cetăţean, per locuitori”, a spus pentru Digi 24 Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași.
Dacă autorităţile judeţene din Iaşi au realizat deja studiul de fezabilitate pentru acest proiect, autorităţile din Suceava urmează să îl finalizeze în lunile următoare. Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava: „Pentru Suceava cel puţin valoarea de 31 de milioane de euro care este estimată pentru această structură rutieră înseamnă de fapt bugetul propriu de dezvoltare, întreţinere, modernizare, intervenţii pe timp de iarnă la Suceava pe cel puţin 3 ani.”
Drumul care va fi modernizat va face legătura nu doar între cele două judeţe ci şi cu frontierele Republicii Moldova şi Ucraina. Autorităţile aşteaptă acum ca Guvernul să semneze acordul cu Uniunea Europeană pentru a fi deschise liniile de finanţare.
(Sursa: digi24.ro)