Tribunalul București a decis vineri seara, arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, la mai bine de două ore de la expirarea ordonanței de arestare preventivă. Mircea Băsescu a așteaptat în sala de judecată decizia instanței.
Mircea Băsescu şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei Capitalei, în aceeaşi celulă Cu Mădălin Dumitru, fost director în Primăria Capitalei arestat pentru corupţie.
După prânz, fratele preşedintelui şi Marian Căpăţână, cel care ar fi intermediat banii plătiţi pentru libertatea lui Bercea Mondial, au fost duşi la Tribunalul Bucureşti. Ei au fost audiați de judecători.
În referatul prin care cer arestarea lui Mircea Băsescu, procurorii DNA apreciază că lăsarea în libertate a acestuia pune în pericol ordinea publică.
Pe de altă parte, Mircea Băsescu a negat acuzaţiile în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti. El a dat o declaraţie în care şi-a susţinut nevinovăţia.
(Sursa: digi24.ro)