Un profesor de la Liceul de Informatică din Iași, acuzat de strângere de donații ilegale după ce a lăsat corigentă aproape o clasă întreagă de elevi

0
113

Un profesor de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil“ a stârnit un întreg scandal în şcoala unde predă. Alexandru Constantin, profesor la disciplina fizică, aflat în pragul pensionării, a încheiat medii între 3 şi 4 la 25 dintre cei 30 de elevi din clasa a IX-a C la profilul mate-info.

 

Totuşi, vineri, a acceptat să mai dea o lucrare cu cei aflaţi în stare de corigenţă. În jurul orei 16, zece elevi au primit note de trecere, iar 15 au rămas în continuare corigenţi. După ce cazul a luat amploare şi presa s-a interesat de el, profesorul a mai trecut încă zece elevi.

Carmen Losonczy, directorul şcolii, spune că Alexandru Constantin avea dreptul să modifice mediile din catalog fiindcă era ultima zi de şcoală.

Nicio altă clasă nu se află într-o asemenea situaţie la disciplina predată de acelaşi profesor, iar elevii susţin că au fost lăsaţi corigenţi din cauză că nu au „donat“. Acuzaţiile sunt grave, iar părinţii au depus plângere la directorul şcolii şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Atât în cadrul şcolii, cât şi la Inspectorat a început, în paralel, anchetarea cazului. Mai mult de atât, unul dintre elevi a fost agresat, iar în urma conflictului spontan s-a făcut sesizare la Poliţie. Agenţii s-au prezentat la şcoală şi au deschis o altă anchetă.

La intervenţia şcolii,  profesorul a dat în ultima zi un test, în urma căruia elevii cu note bune ar trebui să treacă clasa. Însă conflictul a degenerat, iar profesorul s-a închis în cabinetul său, cu elevii la uşă.

Reprezentanţii şcolii evită să dea prea multe detalii, susţinând că se află în mijlocul anchetei.  „Este o cercetare în derulare, profesorul demarează un proces de evaluare acum, aşteptăm rezultatele“, a menţionat Adina Romanescu, directorul adjunct al Liceului de Informatică. În tot acest timp, profesorul de fizică se simte nedreptăţit de către elevii săi. „Neg orice acuzaţie“, a fost reacţia profesorului Alexandru Constantinescu.

 

Părinţii speră ca în urma acestei sesizări copiii lor să fie notaţi pe merit, iar mediile generale ale acestora, trase în jos de media la fizică, să se îndrepte. „Noi am fost la inspectorat şi am semnalat această neregulă şi lipsă de obiectivitate în evaluare. Băiatul meu a rămas corigent cu 3 şi ceva“, a menţionat Luminiţa Constantin, mama unuia dintre elevi.

Notele proaste şi numărul mare de corigenţe iniţiale la această clasă nu este singura problemă, profesorul este acuzat de elevi că cere bani drept „donaţii“, în fiecare an pentru concursul Naţional „Ştefan Procopiu“, concurs care are propria sponsorizare şi nu este permisă strângerea de fonduri de la elevi. „Strânge 600 de lei pe clasă, cere şi după concurs. Aceasta este singura clasă care nu a făcut donaţiile respective“, a precizat pentru Ziarul de Iași Ana Maria Galupa, elevă în clasa a XI-a, martoră în cazul anchetat de Poliţie, acela de bruscare a elevului de clasa a IX-a.

 

„Am fost informată, e un inspector de-al nostru acolo, este o situaţie ciudată şi tardivă pe care au semnalat-o ieri părinţii într-un memo­riu. Aceştia au declarat că evaluarea n-ar fi obiectivă. Am trimis o echipă acolo, a fost o discuţie aprinsă între părinţi şi profesor, elevi şi profesor. Sunt nişte probleme destul de discutabile în modul de corectare al domnului profesor. Vom avea săptămâna viitoare o concluzie“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Conducerea şcolii susţine că până acum n-au ştiut de aceste probleme şi că nu îşi doresc decât să se soluţioneze.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments