Povestea dispărutului Maftei: IA BANII PUBLICI ŞI FUGI! Banii de fugă ai afaceristului liberal au venit în 2013 din contracte mari cu statul

0
132

Până să revină liberalii la Putere, Maftei era falit. A umflat 22 milioane de lei în 2013, de la CJ Iaşi şi CJ Botoşani, conduse de PNL, şi a terminat cu un profit de 2 milioane de lei. Era pe cai mari, dar a fost condamnat la 6 ani în Dosarul Prisăcaru. Până acum două săptămâni, Cristi Maftei inspecta drumul Iaşi-Botoşani, pe care îl primise în execuţie. Firma lui, Enviro, încă are contract-cadru cu CJ până în 2016.

 

Cristian Maftei era pe cai mari până să fie condamnat la 6 ani. A încasat zeci de milioane de lei de la stat şi a avut un profit pe anul trecut de 430.000 de euro, bani numai buni de fugit. Şi-a abandonat lucrările, iar Enviro este acum pe chituci.

 

Dacă ar fi existat un profiler care să facă supoziţii pe seama celui care ar putea să fugă de pedeapsă în dosarul fostului prefect Radu Prisăcaru, cel mai probabil acesta l-ar fi indicat pe Cristian Maftei. Un personaj de care a auzit toată lumea, dar despre care puţini ştiu prea multe lucruri. Condamnat la şase ani de închisoare, Maftei este dat în urmărire generală, aflându-se pe urma unui şir de fugari celebri, cum ar fi Mihai Necolaiciuc, Omar Hayssam, Nicolae Popa sau Ioana Maria Vlas.

 

 

Infractor cu state vechi

În seara de 12 iunie, după pronunţarea verdictului definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Radu Prisăcaru, Toni Baltag şi Flavius Ioniţă s-au predat la Poliţie pentru a-şi executa pedepsele de 4, respectiv 3 ani de închisoare în cazul ultimilor doi. Prisăcaru venise tocmai din Anglia la momentul pronunţării sentinţei. Cristian Maftei însă, cu domiciliul în Iaşi, a fugit, fiind dat imediat în urmărire generală. Primise 6 ani de închisoare, în pedeapsă contopindu-se şi una suspendată în 2004, după o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Atunci, Maftei fusese judecat pentru o infracţiune de înşelăciune comisă în Braşov. A sta ascuns nu este deloc o noutate pentru omul de afaceri ieşean.

 

Mai multe despre afaceristul liberal din Iași și modul în care a încercat să fenteze Justiția aflați în ediția print a săptămânalului 7 EST, din 25 iunie 2014.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments