Numărul foarte mare de persoane intoxicate cu ciuperci, îndeosebi copii, a pus serios pe gânduri lumea medicală. Specialiştii sunt de părere că ciupercile de pădure au suferit modificări radicale, cele comestibile fiind din ce în ce mai greu de separat de cele otrăvitoare.
În România există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4000 de specii de ciuperci cunoscute), iar numărul acestora creşte de la an la an datorită mutaţiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar pentru cunoscători.
Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci
Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci se clasifică în funcţie de perioada de incubaţie, a tipului de ciuperci care provoacă intoxicaţia, astfel:
– cu perioada de incubaţie scurtă – cazuri în care simptomele apar în minim 15 minute şi maxim 3 ore de la consumul ciupercilor şi se manifestă prin: hipotensiune arterială, halucinaţii, tulburări nervoase, abundenţa salivaţiei, lăcrimare, pupila micşorată, dureri abdominale, scăderea frecvenţei cardiace, tegumente umede
– cu perioada de incubaţie lungă (ciuperca albă, buretele viperei, etc) – semnele apar după cel puţin 12 ore de la consumul acestora şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, tulburări gastrointestinale, icter, hemoragii, tulburări neurologice, encefalopatie, manifestări renale grave, afecţiuni hepatice, hipoglicemie, iar după 2 zile de la ingestie apare comă şi apoi decesul persoanei în cauză. În jur de 90% din intoxicaţiile cu aceste ciuperci sunt mortale, procent ce demonstrează, pe de o parte, gravitatea acestor intoxicaţii, iar pe de altă parte, fiind vorba de intoxicaţii vechi datorită perioadei lungi de incubaţii şi ineficienţa măsurilor terapeutice ce se impun.
Cum ne tratăm
Tratamentul intoxicaţiei cu ciuperci se face în funcţie de durata perioadei de incubaţie astfel:
– în cazul ciupercilor cu perioadă de incubaţie scurtă – se provoacă vărsătura (cu apă caldă şi sărată), se fac spălaturi gastrice (prin aspirarea conţinutului gastric), purgative saline, atropina, cărbune activat, etc. În cazul intoxicaţiei cu acest tip de ciuperci se mai poate administra tanin şi cafea tare pentru insolubilizarea toxicului din tubul digestiv. Utilă este şi administrarea de diuretice.
– în cazul ciupercilor cu perioada de incubaţie lungă – se fac spălaturi gastrice (deşi eficienţa e redusă fiind vorba de o ingestie veche de 12 ore), se administrează substanţe pentru diminuarea durerii, tratament simptomatic, se introduc perfuzii cu glucoză şi medicamente hepato-protectoare. Primul ajutor nu vizează evacuarea tubului digestiv (din cauza faptului că simptomele apar mai târziu), ci internarea de urgenţă pentru ameliorarea dezechilibrelor biologice grave (hidro-electrolitice, acido-bazice, metabolice) care periclitează viaţa celui otrăvit.
Cum deosebim ciupercile periculoase de cele comestibile
Ca şi aspect ciupercile otrăvitoare pot fi deosebite de cele comestibile prin forma lor neregulată, prin petele prezente la nivelul pălăriei, dar şi prin mirosul lor înţepător. Ciupercile bune de consum au un miros şi gust asemănător cu cel ai făinii, al castanelor sau alunelor, spun specialştii de la doctorulzilei.ro.
Majoritatea ciupercilor toxice nu îşi schimbă culoarea la tăiere. De asemenea, există ciuperci comestibile care se oxidează.
Ciuperci otrăvitoare
Ciuperci otrăvitoare – specii de ciuperci care conţin substanţe toxice, de regulă, alcaloizi, ce provoacă intoxicaţii alimentare. Un pericol destul de mare îl reprezintă speciile care se aseamănă mult cu speciile de ciuperci comestibile.
După caracterul intoxicaţiilor ciupercile otrăvitoare se împart în trei grupe principale.
Prima grupă include ciuperci otrăvitoare care provoacă o disfuncţie gastrointestinală de scurtă durată. Simptoamele intoxicaţiei apar îndată după ingerarea ciupercilor otrăvitoare, manifestându-se printr-o diaree pronunţată. Astfel de intoxicaţii pot fi provocate de pseudopopenchi-galben-verzui, hribul-sănătăţii, şampinionul-xantodermic.
Pseudopopenchi-galben-verzui (Hypholoma fasciculare) – ciupercă lamelară. Creşte pe trunchiurile copacilor uscaţi, începând din cea de-a doua jumătate a lunii mai până toamna târziu (toamna ea este confundată cu popenchiul-de-toamnă). Pălăria ei este netedă, la început globuloasă, apoi convexă, plană, de o culoare galbenă ca cea a sulfului; centrul pălăriei are o culoare mai întunecată. Lamelele sunt la început gălbui, cu timpul devin galbene-brune-verzui. Miezul e şi el gălbui, are un gust amar şi un miros neplăcut. Spre deosebire de popenchiul-de-toamnă la pseudopopenchiul galben-verzui lipseşte inelul de pe picior.
Foto: Hirbul ţigănesc
Hribul-sătănii, hrib-ţigănesc (Boletus satanas) – ciupercă tubulară. Creşte izolat sau în grupuri, de regulă, pe soluri calcaroase. Poate fi întâlnită în pădurile de stejar vara şi toamna. Are pălăria convexă de o culoare albă-cenuşie, care pe timp umed devine vâscoasă. Partea inferioară a pălăriei este la început galbenă, cu timpul devine roşie-sângerie, iar la atingere – albastră. Piciorul e viguros, la baza bulbos-înflat, galben sau roşiatic, ornamentat cu o reţea roşie. Miezul este dulce, alb sau galben-deschis, la rupere devine albastru sau verde. Această ciupercă poate fi confundată cu hribul-lurid (pitarca), miezul căruia la rupere de asemenea devine albastru.
Şampinionul-xantodermic (Agaricus xanthoderma) – ciupercă lamelară. Creşte izolat sau în grupuri pe păşuni, prin livezi şi păduri. Se întâlneşte foarte des în plantaţiile de salcâm. Pălăria este la început campanulată, apoi plană, cu suprafaţa netedă sau crăpată, albă, cu vârsta – cenuşie. La atingere pălăria se pătează într-un galben-portocaliu. Lamelele sunt la început roze, cu vârsta se înnegresc. Piciorul e inelat, cilindric, cu baza bulboasă. Miezul alb, la rupere se îngălbeneşte, are un miros neplăcut de acid carbolic, fiind mai pronunţat la baza piciorului. Pot provoca intoxicaţii gastrointestinale şi alte ciuperci, de ex., şampinionul-pestriţ, unele specii de iuţari şi de hulubiţe.
Din a doua grupă fac parte ciuperci otrăvitoare care atacă îndeosebi sistemul nervos. Simptoamele intoxicaţiei apar peste 1-4 ore de la ingerare; se manifestă prin dureri în abdomen, sudoare rece, respiraţie îngreuiată, ameţeli, convulsii. Astfel de intoxicaţii sunt provocate de amanita-panterină, amanita-de-muscă etc.
Foto: Amanita Panterina
Amanita-panterina (Amanita pantherina) – ciupercă lamelară. Se întâlneşte frecvent în pădurile de stejar şi de fag. Creşte pe sol, izolat sau în grupuri. Pălăria la început este ovoidă, apoi întinsă, cu centrul mamelonat şi de o culoare cafenie-cenuşie sau cenuşie-măslinie, cu numeroşi solzi concentrici. Lamelele sunt libere, de culoare galbenă-deschisă. Piciorul e cilindric, în partea superioară cu un inel membranos lăsat
în jos, baza piciorului este bulboasă, înconjurată cu 2-3 cercuri din resturi de volvă.
Amanita-de-muscă, buretele-veninos, pălăria-şarpelui (Amanita muscaria) – ciupercă lamelară. Se întâlneşte, de regulă, în pădurile umede. Pălăria este roşie sau roşie-portocalie, acoperită cu solzi albi. Partea ei inferioară este de o culoare albă sau gălbuie. Piciorul este cilindric, la baza bulbos, cu resturi de volvă în formă de cerc, în partea superioară a piciorului se află un inel alb, membranos, lăsat în jos. Intoxicaţii ale sistemului nervos pot provoca şi majoritatea speciilor de ciuperci din genul inocibe (inocibele-fastigiat, inocibele-geofil, inocibele-asterospor etc.). Toate aceste specii se caracterizează printr-un corp de fructificare de 3-7 cm în diametru, pălărie cornică fibroasă şi cu marginea striată sau radial crăpată.
Din grupa a treia fac parte ciupercile, substanţele otrăvitoare care atacă, în primul rând, ficatul, apoi şi celelalte organe şi sisteme. Simptoamele intoxicaţiei se dezvoltă mai târziu, peste 12-14 (uneori peste 24) ore de la ingenerare, manifestându-se prin greţuri, dureri în abdomen, vărsături, diaree pronunţată şi repetată, dureri de cap, ameţeli, tulburări ale vederii, dureri în regiunea ficatului. Astfel de intoxicaţii provoacă amanita-faloidică, zbârciogul-gras etc.
Foto: Buretele viperei, cea mai otrăvitoare ciupercă din pădurile judeţului Iaşi
Amanita-faloidică, buretele-viperei (Amanita phalloides) – ciupercă lamelară. Creşte pe sol, izolat sau în grupuri, prin pădurile de stejar şi de fag. Pălăria, la exemplarele tinere, este sferică, iar cu timp devine plană, radial fibroasă, cu marginea netedă, capătă o culoare galbenă-verzuie sau măslinie-gălbuie. Lamelele sunt libere, de culoare albă sau gălbuie. Piciorul e albicios, dens, la baza puţin dilatat, în formă de bulb înconjurat de o membrană (vagină) larg deschisă, albă. Aceasta ciupercă conţine falină, amanitină şi faloidină (ultima fiind cea mai periculoasă pentru om) şi alte substanţe toxice; 100 g de amanită-faloidică conţin circa 10 gr de faloidină (doza mortală pentru om este de 0,02 gr). Trebuie de ştiut că simptoamele otrăvirii cu amanită-faloidică se dezvoltă târziu (de cele mai multe ori peste 6 ore după ingerare), de acea ajutorul medical trebuie să fie de mare urgenţă şi în cadrul lui se va aplica terapia intensivă, orientată contra formării leziunilor hepatice, deoarece faloidina (substanţa toxică a acestei ciuperci) se fixează exclusiv în celulele hepatice. Sindromul faloidian evoluează în trei faze: latentă, agresivă şi parenchimatoasă. În faza latentă în primele 6-24 de ore după ingestie intoxicaţia nu are manifestări clinice. În faza a doua (peste 6-12, uneori 40 de ore după ingerare) apar greţuri, vărsături pronunţate şi repetate, diaree abundentă, al cărei conţinut la început este apos, apoi mucos, uneori şi hemoragic, cu un miros fetid. Dereglările gastrointestinale pot să dureze 2-3 zile, ducând la o deshidratare gravă a organismului, după care apar semnele clinice ale celei de-a treia faze – fazei parenchimatoase, care în cazurile grave de intoxicaţie se termină cu hepatită toxică acută, caracterizată prin citoliză şi insuficienţă hepatică, uneori asociată şi cu insuficienţă renală, cerebrală, cardiacă.
În toate cazurile de intoxicaţie cu ciuperci se recomandă ca bolnavului imediat să i se acorde un ajutor medical calificat, arată specialiştii de la medenciclopedie.com.
Primul ajutor. În caz de intoxicaţie cu ciuperci se recomandă se fie chemată de urgenţă ambulanţa. Până la sosirea ei e necesar ca suferindului să i se evacueze conţinutul stomacal. Pentru aceasta, i se dă să bea 2-3 pahare de apă călduţă (mai bine soluţie de 2% de bicarbonat de sodiu sau soluţie slabă de 0,01-0,1% de permanganat de potasiu), provocându-i vomitarea prin introducerea în cavitatea bucală a două degete şi excitarea mucoasei peretelui exterior al faringelui. Din intestine resturile de ciuperci vor fi evacuate cu ajutorul purgativelor (de ex., suferindului i se va da să bea 2-3 linguri de ulei de ricin), clismei evacuatoare (cu ajutorul irigatorului sau balonului de cauciuc i se vor introduce în rect 1-3 l de apă călduţă). Ciupercile care au rămas şi masele vomitate trebuie prezentate medicului pentru determinarea speciei. În calitate de excitant bolnavului i se va dă cafea sau ceai tare.