Economia Statelor Unite a înregistrat în primul trimestru cea mai mare contracţie din ultimii cinci ani, de 2,9%, declinul fiind peste aşteptările analiştilor şi peste estimarea iniţială de 1%, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ publicate miercuri, transmite Bloomberg, citat de gândul.
Contracţia marchează cea mai amplă revizuire în scădere a datelor referitoare la PIB efectuată de Departamentul pentru Comerţ după 1976, an în care au început să fie raportate aceste date, motivul fiind reducerea cheltuielilor în sectorul sănătăţii.
Americanii au revenit ulterior în magazine şi showroom-uri auto, companiile au plasat mai multe comenzi pentru echipamente, iar producţia manufacturieră a crescut, indicând că declinul din primele trei luni ale anului a fost temporar.
Intensificarea activităţilor economice şi crearea de noi locuri de muncă susţin opinia oficialilor Rezervei Federale că evoluţia economiei americane se îmbunătăţeşte şi are mai puţină nevoie de măsuri de stimulare.
„Nu cred că datele privind PIB-ul din primul trimestru reflectă soliditatea economiei. Datele referitoare la angajări au fost destul de bune, am observat primele semne de de creştere a salariilor, aceşti factori susţin cererea şi restul economiei”, a declarat Russell Price, analist la compania Ameriprise Financial în Detroit.
Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipau o contracţie economică de 1,8% în primul trimestru.
(Sursa: gandul.info)