Eveniment de excepție în cadrul FIE 2014: Concertul extraordinar „Eugen Doga”, cu participarea compozitorului celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”

0
327

Vineri, 27 iunie, de la ora 20.30, pe scena de la Palatul Culturii, Opera Naţională Română Iaşi va susţine concertul extraordinar „Eugen Doga”, cu participarea maestrului. Evenimentul va fi transmis live și la Cernăuți.

 

În România, numele compozitorului Eugen Doga este legat mai ales de muzica lui de film, din cele trei producţii cinematografice de succes care au rulat pe ecranele noastre: „Şatra”, „Maria Mirabela” şi „Gingaşa şi tandra mea fiară”.

 

Opera sa este extrem de vastă şi se compune din lucrări de balet, cvartete, cântece, melodii lirice, muzica pentru piese de teatru și peste de 200 de filme. Celebrul vals din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară” este una dintre cele mai faimoase compoziţii muzicale ale secolului XX. În conformitate cu o decizie specială a UNESCO, acest vals este recunoscut ca fiind unul dintre cele 4 capodopere muzicale ale secolului XX, Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv.

 

Supranumit „Maestru în artă, Artist al Poporului şi Om al Mileniului”, Eugen Doga a adunat pe parcursul vieții numeroase distincții și premii naționale și internaţionale, fiind înscris în lista celor 200 de personalități ale lumii.

 

Piesele sale se regăsesc într-un top internaţional realizat de site-ul History Rundown cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile. Astfel, în Top 200 Classical Music Pieces sunt incluse lucrările „Gramofon” pe poziția a 83-a din top, iar „Dulcea și tandra mea fiară” s-a clasat pe locul 94.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments