Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, reţinut pentru luare de mită

0
75

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reţinut, joi, de procurorii DNA. El este suspectat că ar fi primit mită prin intermediul unor asociaţii sportive.

 

În 16 mai, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii la mai multe firme din Bacău, care aparţin unor oameni de afaceri liberali, abonaţi la banii publici ai Primăriei Bacău. Descinderile au avut loc şi la domiciliul verişorului lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, proprietarul unui ziar local şi a omului de afaceri liberal, Liviu Goian, care deţine o televiziune locală şi este preşedintele unei asociaţii sportive.

 

Anchetatorii verifică deturnarea unor fonduri importante, atribuite de Primăria Bacău, pe legea 350/2005, a finanţărilor nerambursabile.

 

La începutul lunii aprilie, Romeo Stavarache a fost trimis în judecată pentru tentativă de abuz în serviciu fiind acuzat de anchetatori în legătură cu repartizarea mai multor locuinţe ale unor funcţionari din cadrul primăriei.

 

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată un fost şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari şi un fost director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu.

 

Primul dintre ei şi-a repartizat ilegal o locuinţă de serviciu, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local.

 

Cererea a fost aprobată de primarul Romeo Stavarache şi de Pircu Gavril, la vremea respectivă director executiv al Direcţiei patrimoniu.

 

Ulterior, primarul a aprobat şi contractul de vânzare – cumpărare a locuinţei respective, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments