Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi afișate vineri, până la ora 16.00, la avizerele școlilor. Vezi ce trebuie făcut în continuare

0
64

Cei peste 166.000 de elevi care au dat examenul de Capacitate 2014 vor merge azi la avizierele şcolilor pentru a afla ce note au obţinut la cele două probe: română şi matematică. Mediile finale vor fi publicate online, pe 4 iulie, pe edu.ro.

 

Cei peste 166.000 de elevi care au trecut zilele acestea prin examenele de la Evaluarea Naţională 2014 află azi cum s-au descurcat, după publicarea la anunţarea primelor rezultate de la Capacitate 2014. Primele rezultate de la Evaluarea Naţională 2014 vor fi afişate doar la avizierele şcolilor unde s-au ţinut testările, până cel târziu la ora 16. 00.

 

Ministrul Educaţiei le-a transmis oficialilor din teritoriu, ca şi anul trecut, recomandarea de a publica rezultatele de la Capacitate 2014 aproximativ în acelaşi interval, în jurul prânzului, pentru a nu exista diferenţe mari la afişare între judeţe.

 

Tot vineri, până la ora 20.00, cei nemulţumiţi pot depune contestaţii, urmând ca notele finale de la Capacitate să fie afişate pe 1 iulie, zi decisivă şi pentru stabilirea noii ierarhii a elevilor. Mai departe, pe 4 iulie, mediile finale vor fi publicate oficial, inclusiv online, pe edu.ro, pe site-ul admiterii la liceu 2014. Practic, elevii vor putea vedea unde se situează în clasamentul pe judeţ în ceea ce priveşte media dintre rezultatele de la Evaluarea Naţională 2014 (75%) şi notele din gimnaziu (25%), mai exact media de intrare la liceu, care le va decide soarta în următorii patru ani.

 

De aici începe tot demersul admiterii în clasa a IX-a. În perioada 4-8 iulie, elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere cu primele licee pentru care optează, în funcţie de medie, de poziţia în ierarhie, dar şi de locurile disponibile pentru fiecare specializare.

 

Iar pe 15 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate a elevilor, rezultatele urmând a fi publicate pe 16 iulie, tot online, pe admitere.edu.ro. Apoi, între 17 şi 25 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la licee, urmată de celelalte două etape de admitere, pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară (16-31 iulie, respectiv 1 august – 8 septembrie).

 

Cum se calculează media de admitere

Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, rezultatul de la capacitate reprezintă 75% din media de admitere, iar 25% este media anilor de gimanziu. Astfel, nota finală se calculează după formula următoare: media notelor din gimnaziu se adună cu media de la Capacitate înmulţită cu 3, apoi totul se împarte la 4.

 

De exemplu, în cazul unui elev care a avut în clasele V-VIII o medie de 8,40 şi a luat la Evaluarea Naţională 9,20, formula va avea următorul rezultat: (8,40+3×9,20)/4=9,00.

 

Calendarul admiterii la liceu 2014, pe scurt:

1-7 mai: publicarea şi transmiterea broşurilor de admitere la liceu 2014

26-27 mai: înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini/limbă modernă

28-30 mai: susţinerea acestor probe

4 iulie: afişarea mediilor de admitere ale elevilor şi a ierarhiei pe judeţ

4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere

15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei – etapa I

16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro)

17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee

16-31 iulie: a doua etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară)

1 august-8 septembrie: a treia etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după cele două etape)

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments