Tânărul găsit vinovat de uciderea româncei Mariana Popa, în octombrie 2013, la periferia Londrei, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de către justiţia britanică, informează International Business Times, citat de gândul.
Farooq Shah, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit vinovat, la începutul lunii iunie, de înjunghierea mortală a româncei Mariana Popa, pe 28 octombrie 2013, în zona Ilford, la periferia Londrei. Farooq Shah a fost găsit vinovat de comiterea acestei crime „cu sânge rece şi fără sens” asupra româncei însărcinate, la aproximativ o oră după ce jefuise, sub ameninţarea cuţitului, un bărbat, într-o zonă situată în apropiere.
Curtea Regală din Woolwich l-a condamnat pe Farooq Shah la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea de eliberare după ispăşirea a cel puţin 29 de ani.
Potrivit poliţiei, Farooq Shah a plecat la Redbridge (nord-estul Londrei) în noaptea de 28 octombrie 2013, înarmat cu un cuţit, cu intenţia de a răni grav pe cineva. Detectivul-inspector Darren Richards a declarat că a tânărul a ameninţat şi jefuit un bărbat, în Upton Park, după care „a căutat altă victimă”, omorând-o pe Mariana Popa.
Serviciile de urgenţă au fost solicitate în zona Ilford Lane imediat după miezul nopţii, în ajutorul unei femei rănite, înjunghiată în piept. Victima a fost identificată ca fiind românca Mariana Popa, 24 de ani, o lucrătoare sexuală care era însărcinată în primele luni şi era mama unei fete în vârstă de şase ani.
„Shah a ucis-o pe Mariana pentru că se afla acolo şi pentru că s-a gândit că poate să scape nepedepsit. Prin ceea ce a făcut a lăsat o fiică fără mama ei”, a declarat Richards.
În cadrul investigaţiilor cu privire la crimă, poliţiştii au examinat sute de ore de înregistrări video efectuate de camere de supraveghere, unele surprinzând crima. Popa, care se afla în Marea Britanie de doar câteva săptămâni, apare în imagini mergând pe bicicletă. Un bărbat scoate un cuţit şi o atacă, lovind-o de două ori în zona pieptului. Agresorul fuge cu bicicleta, în timp de Mariana Popa se prăbuşeşte în apropierea unui magazin.
Farooq Shah a fost arestat în noiembrie 2013.
(Sursa: gandul.info)