Vineri seară, începând cu ora 17.00, a început prima zi de distracție a evenimentului xMusic Evo 2014. În fața a aproximativ 3.500 de pășcăneni au urcat pe scena de lângă Poliția municipală mai mulți artiști locali, trupa Chocolate și DJJungle.
Deși trebuia să fie prezent la eveniment sâmbătă și duminică, împreună cu prietenul și colegul Mihai Morar de la Radio Zu, ieșeanul Daniel Buzdugan a fost prezent la show chiar din prima seară de show. El povestind spectatorilor că și-a început cariera la televiziunea ieșeană BIT TV ce a aparținut familiei Burțilă.
Buzdugan a ținut să amintească pășcănenilor că municipiul lor este reprezentat cu cinste în showbiz de Corina Dănilă și Daniel Iordăchioaie. Mai mult, Buzdugan l-a propus publicului ca primar la Pașcani pe artistul Daniel Iordăchioaie. Tot el a mai spus că acesta ar putea fi măcar consilier local.
„Cred că ar fi potrivit să-l alegeți pe Daniel Iordăchioaie ca primar sau măcar consilier local”, a spus prezentatorul show-ului Daniel Buzdugan.
(Sursa: newspascani.com)