Un bărbat de 76 de ani din Paşcani şi-a găsit sfârşitul, duminică dimineața, pe o bancă din centrul oraşului.
Din primele informaţii, Constantin Neagu se îndrepta spre o biserică din oraş pentru a participa la slujba religioasă. Însă, i s-a făcut rău, fiind cunoscut cu probleme cardiace şi diabet.
Trecătorii care l-au văzut în stare de inconştienţă au sunat la 112, la faţa locului venind o ambulanţă şi criminaliştii. Personalul medical l-a resuscitat mai bine de 50 de minute, însă fără rezultat. A fost declarat decesul, iar trupul neînsufleţit transportat la morga spitalului din Paşcani.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
(Sursa: newspascani.ro)