Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a anunţat oficial luni, 30 iunie, după o vizită în teren, că lucrările la gazoductul Iaşi – Ungheni au fost încheiate pe partea românească. Oficialul guvernamental a inspectat şi şantierul de peste Prut.
Oficialii Guvernului României au anunţat oficial astăzi, 30 iunie, că lucrările la gazoductul Iaşi – Ungheni au fost încheiate pe partea românească. Este vorba despre montarea firului terestru al magistralei de gaz metan pe o lungime de 32 de kilometri şi de subtraversarea râului Prut, lucrare de o dificultate tehnică sporită, care s-a întins pe durata a câteva luni.
„După vizita în teritoriu putem declara astăzi încheiate lucrările la gazoduct pe partea românească. Se lucrează intens şi pe partea Republicii Moldova şi ne putem declara optimişti că termenul de 15 august înaintat de constructori pentru finalizarea şantierului acolo poate fi respectat”, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie în Guvernul României, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Iaşi alături de Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Potrivit acestuia, „după interconectarea conductelor şi după câteva zile de probe tehnice, primele transporturi de gaz metan între cele două ţări vor putea fi realizate începând cu 27 august. Data de 27 august este ziua Independenţei Republicii Moldova şi data la care au început oficial lucrările la gazoduct, în 2013. Ar fi necesar ca, până la această dată, entităţile juridice responsabile din cele două ţări să finalizeze negocierile şi să semneze acordurilor comerciale”.
Pe partea românească a Prutului, operarea magistralei şi distribuţia au fost preluate de compania Transgaz, printr-o Ordonanţă de Guvern semnată sâmbătă de Guvernul Ponta, în cadrul unei şedinţe extraordinare.
„Oficialii de la Chişinău ne-au anunţat că a fost înfiinţată o nouă companie în Republica Moldova, intitulată simbolic Vestmoldotransgaz, ai cărei reprezentanţi au luat deja legătura cu cei de la Transgaz pentru a discuta despre acordul de interconectare între cele două firme”, a mai spus Nicolescu citat de Adevărul.
Două companii româneşti ar putea să furnizeze gaz metan către Republica Moldova. „Omologii de la Chişinău ne-au anunţat că urmează să primească în perioada următoare vizita unei delegaţii de la Petrom. În plus, şi cei de la Romgaz s-au arătat interesaţi să livreze gaz către Republica Moldova. Noi ne-am dori să fie Romgaz”, a precizat Nicolescu.
Gazprom a anunţat recent reducerea preţului la gaz metan
În prima fază, imediat după intrarea în funcţiune, prin magistrala Iaşi – Ungheni s-ar putea transporta un volum de 14.000-15.000 de metri cubi de gaz metan pe oră, urmând ca fluxul să ajungă la o capacitate dublă după finalizarea investiţiilor. Necesarul de gaz metan estimat al Republicii Moldova este de 1,3 miliarde de metri cubi anual, iar la finalul investiţiilor România ar putea să livreze între 1,5 şi 2 miliarde de metri cubi anual, au precizat oficialii guvernamentali la Iaşi.
Preţul gazului metan furnizat de companiile româneşti în Republica Moldova ar urma să fie rezultatul unor negocieri strict comerciale, a asigurat Nicolescu. Pe de altă parte, oficialii companiei ruse Gazprom au anunţat, în urmă cu câteva zile, că au aprobat tranzacţia cu întreprinderea Moldovagaz privind livrarea în anii 2015-2017 a circa 10 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în valoare de 3,5 miliarde de dolari. Astfel preţul mediu va fi de 350 de dolari pentru o mie de metri cubi, cu aproape 30 de dolari (scădere cu circa 7,9%) mai puţin decât a fost în anul 2013.
„Dacă cei de la Gazprom au anunţat acest lucru, atunci se datorează cu siguranţă gazoductului realizat în parteneriat de România şi Republica Moldova. Cu siguranţă, consumatorii din Republica Moldova ar trebui să poată plăti mai ieftin gazul venit din România decât cel din Rusia”, a mai spus Nicolescu citat de Adevărul.
Gazoductul Iaşi – Ungheni este prima magistrală de gaz metan a României cu ţările vecine care poate fi operată în dublu sens. Mai exact, şi Republica Moldova ar putea livra gaz metan în România, dacă acest fapt este convenabil şi agreat de partea română.
Prima fază a lucrărilor, gazoductul în lungime de 43,2 kilometri, dintre care 11 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova, a costat 26,5 milioane de euro. Din această sumă, 18,2 milioane de euro costă conducta de pe teritoriul României şi 8,3 milioane de euro – cea de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv subtraversarea râului Prut (2 milioane de euro). 7 milioane de euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene, iar restul finanţării este suportat de Guvernul României, în contul unui grant de 100 de milioane de euro destinat Republicii Moldova.
În timpul unei întâlniri bilaterale între preşedinţii Traian Băsescu şi Nicolae Timofti, care a avut loc la Iaşi pe 19 martie 2014, şeful statului român declara că „nu este suficient să realizăm gazoductul. Ştim toţi că trebuie să trecem la faza a doua care să permită ridicarea de capacitate, şi asta costă vreo 200 de milioane de euro”.
Cea mai mare parte din cele 200 de milioane de euro ar urma să fie destinată construirii pe teritoriul României a unei staţii de comprimare, menită să crească presiunea gazelor pentru a spori capacitatea de livrare a acestora. În plus, pe teritoriul Republicii Moldova ar trebui construită o magistrală suplimentară, care să lege raionul Ungheni de celelalte regiuni ale ţării, inclusiv de capitala Chişinău. Investiţia este estimată la 60 de milioane de euro.
Nicolescu a mai anunţat astăzi că cei de la Transgaz au primit din partea Guvernului României acordul de a accesa fonduri europene nerambursabile de 90 de milioane de euro, care ar urma să fie cheltuite pentru investiţiile ulterioare la gazoduct.
(Sursa: adevarul.ro)