Campioana României are un program încărcat în cel de-al doilea cantonament al perioadei de vară, cel din Anglia. Desfăşurată pe unul dintre terenurile de la baza St. George’s Park National Football Centre, şedinţa de pregătire din această dimineaţă i-a solicitat pe jucători din toate punctele de vedere. Au fost programate exerciţii fizice, dar şi minute bune de antrenamente cu mingea, noutatea majoră cu care a venit Costel Gâlcă, scrie Prosport.
Fotbaliştii campioanei mai au programat astăzi, de la ora 18:00 a Angliei, o şedinţă de pregătire a partidei amicale pe care o vor juca mâine contra celor de la Ludogoreţ Razgrad, campioana Bulgariei. Bulgarii sunt angrenaţi şi ei în turul 2 preliminar al Ligii, etapă în care vor întâlni pe Dudelange, din Luxemburg. Ora la care va începe meciul Stelei cu Ludogoreţ va fi anunţată în cursul zilei de azi.
Baza la care se antrenează Steaua, aceeaşi pe care a fost organizat cantonamentul verii trecute, se află sub administrarea Federaţiei Engleze de Fotbal, instituţie care a contribuit cu 25 de milioane de lire sterline (din totalul de 105 milioane) la construirea ei. Una dintre cele mai moderne astfel de construcţii din lume, St. George’s Park National Football Centre se întinde pe o suprafaţă totală de 130 de hectare şi serveşte drept loc de cantonament şi pregătire pentru naţionala Angliei.
(Sursa: prosport.ro)