În mai puțin de trei ani de zile, consilierul local PNL, Ciprian Manuel Bostan, devenit un fel de vedetă locală prin faptul că distribuie prin oraș o limonadă bio creată din fructul Noni, ce crește doar în Hawaii, a ajuns în groapa datornicilor, din cauza unor împrumuturi bancare și investiții riscante de zeci de mii de euro.
12 procese cu băncile
Cu nu mai puțin de 12 dosare civile in instanță, afaceristul liberal a ajuns să fie îngenuncheat de reprezentanții Volksbank și Banca Transilvania, pentru datorii de 53.000 de euro. Deși o parte din dosare s-au perimat și au fost depozitate în Arhiva Judecătoriei Iași, conducerile celor două instituții bancare și-au menținut pretențiile formulate și au demarat toate procedurile de executare silită, dorind recuperarea în totalitate a datoriilor făcute de familia liberalului.
Teren de 7.500 metri pătrați, scos la licitație
Astfel, instituțiile bancare mai sus-menționate au scos la licitație un teren intravilan de 7.500 mp, categorie fânețe, la prețul de 215.000 de lei, respectiv 75 la sută din valoarea de evaluare. Însă, dacă pământul consilierului Bostan nu va trezi interesul niciunui investitor, valoarea acestuia va scădea în mod semnificativ, în cadrul celei de a doua, sau a treia strigare.
Unul dintre dosarele civile aflate în prezent pe rolul Judecătoriei Iași, și în care Bostan se judecă cu Banca Transilvania, contestând atât valoarea împrumutului, ratele aferente, dar și actele de executare silită, are nr. 22514/245/2016. Dosarul se află în prezent spre soluționare pe masa judecătoarei Irina Zaharia, având termen de judecată pe 2 noiembrie 2016. Printre executorii judecătorești stabiliți ca să execute silit averea familiei Bostan se numără BEJ Andrei Cezar și Sergiu Sebastian Plumbu. În prezent, există doar o entitate bancară, și anume Banca Transilvania, care a fuzionat anul trecut cu Volksbank, preluînd ulterior toate activele și reprezentanțele acesteia din România.
O afacere riscantă cu produse Bio riscă să se ducă pe apa Sâmbetei
Cunoscutul consilier local Ciprian Bostan și soția sa, Oana, s-au lansat în urmă cu mai mulți ani într-o serie de afaceri de distribuție produse naturiste, sediul firmei fiind în cartierul I.C. Brătianu, aparținînd fostului baron și lider PNL, Relu Fenechiu.
În calitate de fost manager general al SC BIO-INTEGRA SRL, Ciprian Manuel Bostan a intrat în zona afacerilor riscante de distribuție produse naturiste Bio, comercializând un suc natural extras din fructe de Noni, un fruct adus de la mii de kilometri depărtare, și anume tocmai din insulele exotice Hawaii. Liberalul ieșean susține că a ales să se ocupe de comercializarea acestei limonade extrase din fructul hawaian Noni, pe motiv că acesta are efecte uimitoare asupra organismului uman. După un studiu de piață și unul terapeutic, Bostan a făcut alegerea să importe produse extrase din fructe de Noni. Consilierul local mai susține că această limonadă de Noni are diferite și multiple utilizări. Fructul de Noni stimulează sistemul imunitar, acționeaza ca agent antiinflamator și ajută la normalizarea funcțiilor organelor interne. Mai mult, arborele de Noni mai este cunoscut și ca fiind arborele ce calmează total durerile de orice fel.
Dărâmat de credite în franci elvețieni
Consilierul local PNL, Ciprian Bostan recunoaște franc toate problemele financiare cu care se confruntă în prezent dar și războiul pe care-l poartă în justiție cu instituțiile bancare, în speță Banca Transilvania. Bărbatul susține că acestea nu afectează în nici un fel afacerea familiei, respectiv de comercializare a sucurilor Bio. Contactat telefonic, Bostan mai arată că debitele s-au acumulat în bănci, în timp din cauza diferenței de curs valutar.
“Creditele și garanțiile au fost luate pe persoană fizică. Nu au legătură cu investițiile în afacerea familiei. În momentul de față mai sunt pe rol patru dosare civile. Sunt debite pe legea dării în plată, de reevaluare a penalităților și de reeșalonare. Eu am luat aceste credite în franci elvețieni, când francul era calculat la 1,9 lei. În momentul în care am cerut transformarea acestuia în euro, cursul a ajuns la cca 3, 5 lei. Această diferență a fost una uriașă. De aceea am apelat la instanță și am solicitat ca unitatea bancară să renunțe la această diferență, pe care o consider abuzivă”, a conchis Bostan.
Nicu SAMSON