Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. A luat legătura cu ceilalți inculpați, deși instanța i-a interzis acest lucru

0
74

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, magistraţii afirmând că acesta a luat legătura cu inculpaţii din dosarul de luare de mită.

 

Potrivit procurorilor, edilul ar fi încălcat regimul de control judiciar, pentru că a luat legătura cu alţi doi inculpaţi din acest caz.

 

Încă de marţi dimineaţa, DNA ceruse arestarea preventivă a liberalului, care a fost adus în faţa instanţei, fiind acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită de ordinul sutelor de mii de euro.

 

Săptămâna trecută, Romeo Stavarache a fost reţinut pentru 24 de ore, iar magistraţii au respins solicitarea de arestare preventivă, punându-l sub control judiciar.

 

Conform DNA, la câteva ore după ce a fost eliberat, Romeo Stavarache s-a întâlnit cu cei doi oameni de afaceri alături de care este acuzat în acest dosar, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, lucru interzis expres prin controlul judiciar.

 

Procurorii au motivat cererea de arestare preventivă prin faptul că o întâlnire între cei trei suspecţi poate influenţa decisiv anchetă, ei putând să îşi pună de comun acord declaraţiile.

 

Primarul Bacăului este acuzat că ar fi atribuit contracte preferenţial mai multor firme, după ce administratorii acestora i-ar fi dat mită. Banii au fost primiţi de edil prin intermediul unor asociaţii sportive.

 

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori reiese că, în perioada 2008-2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins şi primit mai multe sume de la patru oameni de afaceri, respectiv o sumă totală de 1,2 milioane de lei.

 

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments