[ad_1]
Luni, 7 noiembrie, Excelenţa Sa Tamar Samash, Ambasadorul Israelului în România, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Evenimentul a fost loc în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi şi a fost precedat de intonarea imnurilor celor două state. Alături de oameni de cultură, consilieri locali şi Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, printre oaspeţii prezenţi în sală s-au aflat deputatul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Abraham Ghiltman, preşedintele preşedintele Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Florian Alexandru, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti.
„Este o zi specială pentru oraşul nostru, care arată faptul că Iaşul este un oraş al toleranţei şi că rămâne ceea ce a reprezentat de-a lungul secolelor, adică un oraş al culturii, al tradiţiilor, al multiculturalităţii. Prin generaţia noastră reuşim să punctăm acest lucru. Practic, prin acest moment arătăm întregii lumi că Iaşul ştie să îşi amintească de momentele frumoase şi mai puţin frumoase din istoria sa şi că ştie să îşi preţuiască oamenii valoroşi. Cetăţenii oraşului Iaşi aduc un semn de preţuire comunităţii care a scris o pagină frumoasă din istoria sa. Contribuţia a fost adusă de-a lungul secolelor prin personalităţi care au strâns multe realizări şi cu care noi ne mândrim astăzi, indiferent dacă vorbim despre personalităţi din mediul academic, istorici, matematicieni, filosofi, actori sau alte categorii. Acesta este motivul pentru care în numele ieşenilor, în numele consilierilor locali, în numele întregii comunităţi şi al meu personal, am îndrăznit să îi propunem Excelenţei Sale să fie Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Titlul a fost acordat în baza Hotărârii Consiliului Local Iaşi nr. 312/11.10.2016, distincţia fiind acordată „în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă pentru deschiderea totală arătată oraşului nostru, pentru implicarea directă în evenimentele cu impact major la Iaşi, cu un ecou pozitiv asupra imaginii acestuia şi a relaţiilor de prietenie şi colaborare cu comunităţi din Israel”.
„De regulă oamenii mă întreabă dacă am origini româneşti, dar nu am. Acum însă pot spune că sunt româncă. Acum sunt înrudită cu Iaşul şi, prin Iaşi, cu România. Familia soţului meu este din această regiune şi mereu mi-au vorbit despre Iaşi şi locurile frumoase de aici. Nu am fost parte a acestei poveşti până acum. Simt că la Iaşi este o dorinţă reală pentru a ne aduce aminte de trecut, să-l confruntăm şi să ne orientăm gândurile spre viitor. Avem foarte multe lucruri de realizat împreună. Din acest motiv sunt foarte recunoscătoare domnului primar Mihai Chirica pentru că este atât de activ în a întări relaţiile dintre Iaşi şi Israel”, a afirmat Excelenţa Sa Tamar Samash.
[ad_2]
Sursa