Trei ani cu suspendare a primit, marţi, vatmanul din Iaşi care a provocat o tragedie în Fundaţie după ce tramvaiul său a rămas fără frâne şi a ucis un gardian şi o angajată a Penitenciarului. El a fost acuzat de ucidere din culpă. Sentinţa este definitivă.
Judecarea apelului în acest caz a început din primăvară, atât părţile vătămate, cât şi inculpatul fiind nemulţumiţi de sentinţa dată de prima instanţă.
În octombrie 2013, Judecătoria Iaşi îl condamna pe Cristian Diaconu la trei ani de închisoare cu suspendare, stabilind daune totate de 1,1 milioane de lei pentru aparţinătorii agentului Dănuţ Condurache, cel care a decedat în urma accidentului, şi de 310.000 de lei pentru Mirela Drăguşanu, accidentată grav. Prima instanţă a mai reţinut, de asemenea, că vatmanul Cristian Diaconu nu este singurul vinovat de producerea accidentului, stabilind o culpă în cuantum de 30% şi lui Dănuţ Condurache, aminteşte Ziarul de Iaşi.
„Mă bucură faptul că s-a stabilit şi o culpă pentru şoferul implicat în accident. Pentru că circulăm cu toţii sub incidenţa aceluiaşi Cod Rutier“, spunea Diaconu imediat după sentinţă. Tot atunci, Mirela Drăguşanu declara că despăgubirile acordate de Judecătorie sunt prea mici pentru suferinţa pe care a îndurat-o în urma tragicului accident.
Tragedia din Fundaţie a avut loc pe 21 martie 2011, atunci când un tramvai condus de Cristian Diaconu a rămas fără frâne şi a strivit cinci maşini, ucigându-l pe agentul de penitenciar Dănuţ Condurache.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)