Elicoperul SMURD a fost solicitat marţi, de medicii păşcăneni pentru un bărbat din localitatea ieşeană Topile care a fost transportat la Spitalul Municipal Paşcani în stare gravă după ce a fost înţepat de o albină.
Este vorba despre Vasile Neamţu, de 65 ani, care imediat după înţepătură i s-a făcut rău şi a intrat în şoc anafilactic. Bărbatul avea şi probleme cardiace.
Medicii l-au resuscitat timp de o oră şi jumătate în Compartimentul de Primiri Urgenţe, însă din păcate inima bărbatului nu a mai pornit.
Cu toate acestea, prezenţa elicopterului la Paşcani a fost benefică pentru viaţa unui alt bărbat. Este vorba despre un pacient de 75 ani de la Spitalul ”CF” Paşcani, care a suferit un infarct miocardic acut şi a fost transferat la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi.
(Sursa: newspascani.com)