CSAT se reuneşte astăzi: se va discuta despre viitoarea misiune NATO în Afganistan

0
68

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, la ora 16.00, pe ordinea de zi aflându-se participarea României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, un raport privind combaterea evaziunii fiscale şi analiza posibilelor evoluţii şi a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedinte, va avea loc miercuri, începând cu ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află mandatul României la Summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) 2014, participarea României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014, dar şi o informare despre forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015.

Alte subiecte de pe agenda şedinţei CSAT sunt Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale precum şi analiza posibilelor evoluţii îngrijorătoare şi a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Potrivit comunicatului, pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

(Mediafax)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments