@ Firma lui Bogdan Niță, feciorul primarului Dan Niță de la Miroslava, a concesionat un teren aflat chiar în spatele primăriei @ Aflat într-un conflict de interese flagrant, Dan Niță a semnat personal contractul de concesiune în favoarea feciorului său @ Pentru suprafața respectivă feciorașul plătește anual o sumă infimă, 550 de lei!!!
Practic una dintre cele mai valoroase parcele de teren din comuna Miroslva a fost dată aproape gratis feciorului primarului. Este vorba despre o suprafață de 800 metri pătrați aflată chiar în spatele Primăriei Miroslava, chiar lângă noua sală de sport. Culmea, pentru a pune mâna pe această suprafață de teren, familia primarului Dan Niță nu s-a dat în lături de la nimic, procedând la o încălcare flagrantă a legislației în vigoare.
Conflictul de interese se vede din avion!
Pe contractul de concesiune semnează din partea Consiliului Local Miroslava, chiar primarul Dan Niță.
Bogdan Niță a concesionat cei 800 metri pătrați de teren prin intermediul firmei sale, Bogy Cons Development SRL. Conform acestui contract, pe care îl prezentăm cititorilor în facsimile, SC Bogy Cons Development SRL a concesionat terenul pentru 49 de ani cu scopul de a amenaja un cabinet stomatologic. După cum se vede și în fotografiile publicate de săptămânalul 7Est, după concesionarea terenului nu a fost construit un cabinet stomatologic cu o suprafață minimă de funcționare, ci o ditamai construcția care adăpostește mai multe firme și cabinete medicale. În preambulul contractului de concesiune nr.11.783 din 4.08.2010 se arată că înainte de semnarea acestui document ar fi avut loc un soi de licitație în vederea selectării ofertei cele mai avantajoase din punct de vedere financiar. Se menționează astfel un proces verbal de adjudecare înregistrat cu nr.10.748 din 13.07.2010 șI o hotărâre a Consiliului Local. Nu am avut acces la aceste documente, nu știm dacă într-adevăr a avut loc vreo licitație de concesionarea a suprafeței și în ce manieră s-a derulat aceasta deoarece primarul Dan Niță a refuzat să coopereze. “Nu am ce să discut cu dumneavoastră. La revedere!”, a spus Dan Niță, legat de această situație.
În orice caz, dacă pentru concesioarea acestei suprafețe s-a organizat o licitație conform procedurilor, atunci nu se explică de ce s-a ajuns ca taxa anuală de concesiune să fie de numai 550 lei pe an.
Firma lui Bogdan Niță nu plătește nici măcar o taxă de concesiune de 1 leu pe metru pătrat. Un calcul matematic simplu arată că firma lui Bogdan Niță plătește anual o taxă de concesiune de 60 de bani pentru fiecare metro pătrat. Asta în condițiile în care terenul se află în centrul comunei Miroslava chiar în spatele primăriei.
GALERIE FOTO
Au încercat să ascundă golănia
Primarul Dan Niță și fiul său Bogdan știau că săvârșesc o ilegalitate, că întreaga afacere îl plasa pe edilul de la Miroslava în conflict de interese. Conform Codului Penal, conflictul de interese este definit ca fiind fapta oricărui funcționar al statului care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau. Același act normativ mai arată că această faptă se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. De aceea, într-o încercare disperată de a ieși sub incidența Legii penale, în perioada în care s-a încheiat contractul de concesiune, Bogdan Niță a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC Bogy Cons Development SRL. Astfel, societatea comercială a fost înființată pe 29 aprilie 2009 avându-l ca asociat unic și administrator pe Bogdan Niță și cu obiectul de activitate “construirea clădirilor rezidențiale”. Bogdan Niță și-a cesionat părțile sociale către Adela Cristina Dascălu, dar notificarea a fost înregistrată la Registrul Comerțului după demararea procedurilor de atribuire a concesiunii și după semnarea contractului. În perioada în care Primăria Miroslava începuse procedurile de concesionare a suprafeței Bogdan Niță era asociat și administrator al firmei.
Afaceri de zeci de milioane de euro
Adela Cristina Dascălu, cea care a preluat firma de la Bogdan Niță, este nimeni alta decât soția lui Dragoș Dascălu, directorul regional al firmei Viarom, firma de casă a lui Dan Niță. De când Dan Niță a devenit primar la Miroslava, Viarom a încheiat cu primăria acestei comune contracte de peste 15 milioane euro. Cele mai importante lucrări edilitare din această comună sunt făcute de firma Viarom. Bogdan Niță este asociat cu familia Dascălu în mai multe societăți comerciale. De asemenea, Bogdan Niță și Dragoș Dascălu sunt asociați în mai multe proiecte rezidențiale din Miroslava. Cei doi sunt cei mai mari dezvoltatori în domeniul imobiliar din Miroslava. Aceste aspecte vor face obiectul unor dezvăluiri viitoare ale săptămânalului 7Est. Dragoș Dascălu a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani de ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare și Gheorghe Apopi, patronul firmei Apopi& Blumen o altă firmă cu care Dan Niță colaborează foarte strâns. Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA IașI, deoarece au încercat să intervină cu bani pe lângă niște judecători ieșeni, astfel încât să obțină o sentință favorabilă într-un dosar privind derularea unei licitații de către Primăria comunei Golăești. Licitația, care fusese contestată în instanță, avea ca miză încheierea unui contract în valoare de circa 6 milioane euro, fiind vorba de o serie de investiții finanțate cu fonduri europene.
Constantin MAZILU