Pe parcursul pregătirii dosarului de candidatură al Iașului la titlul de Oraș Capitală Culturală Europeană s-a vorbit, nu o dată, despre pasivitatea instituțiilor publice de cultură ieșene. La Iași, din câte se poate observa, cultura instituționalizată, așadar finanțată din bani publici, se mulțumește cu puțin. Ba chiar, uneori, cu foarte puțin. În încercarea de a furniza tablouri generale despre percepția publică a acestor entități culturale, publicația „7 Est” propune, pe parcursul mai multor episoade, o serie de analize. Pentru început, ne oprim asupra unuia dintre cele mai importante criterii de evaluare, vizibilitatea. Cât de vizibile sunt instituțiile culturale ieșene? Cât și de ce sunt unele instituții mai puțin vizibile comparativ cu altele? Scopul nostru este de a dinamiza cultura ieșeană ca mediu concurențial, dar și de a oferi managerilor/ ordonatorilor de credite prilejuri de reflecție. Am apelat la evaluatori independenți, intelectuali conectați la fluxurile culturale ale orașului, invitându-i să realizeze un Top 3 al vizibilității și un Top 3 al lipsei de vizibilitate. I-am rugat să se concentreze asupra următoarelor instituții publice:
Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Opera Națională Română Iași
Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Filarmonica de Stat Iași
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași
Ateneul Tătărași
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
În actuala ediție publicăm opțiunile evaluatorilor pentru Top 3 lipsă de vizibilitate. În ediția viitoare vă vom prezenta cum arată lista celor mai vizibile instituții publice de cultură din Iași. (7 Est)
George Bondor (publicist, conf.univ.dr. Facultatea de Filosofie, UAIC)
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale – probabil comunicarea nu e suficient de bună;
- Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași – în trecut știam mai multe despre evenimentele de acolo, acum nu mai știu;
- Filarmonica de Stat Iași – comunicarea nu e chiar rea, dar sunt greu de urmărit în aer liber sau în Palas Mall.
Teodor Răileanu (consultant politic, psihoterapeut)
Mențiunea principală este că mă voi referi la instituții din perspectiva modului în care aceste instituții ajung la mine ca la un consumator mediu de cultură.
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale – deși cunosc activitatea centrului, acesta vine prea puțin în întâmpinarea mea (mediatic vorbind). Au evenimente publice, cu bună participare, însă, în era tehnologiei și a informației în viteză, vizibilitatea poate fi augmentată mult mai atractiv.
- Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – poate doar nu ne intersectăm interesele privind evenimentele culturale, dar pentru mine, personal, biblioteca este aproape invizibilă.
- Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași – nu am foarte multe de comentat fiindcă interesele noastre se interesectează foarte puțin, deși mi-ar plăcea să fim mai apropiați. Aș putea spune că plasarea acestei instituții pe ultimul loc mă mobilizează să mă interesez eu mai mult pentru a înțelege de ce nu este vizibilă pentru mine!
Liviu Antonesei (scriitor, publicist, prof.univ.dr.)
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale – poate face mai multe, dar pe ascuns! Auzi despre el cu prilejul sărbătorilor de iarnă și al târgului de olărit…
- Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – De când s-a tot mutat de la Palatul Culturii, nu cred că a reușit să-și păstreze vizibilitatea de altădată, deși între timp s-a mai răspândit și prin cartiere.
- Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași – În ciuda locației foarte bune, dacă nu ai drum prin Copou, nu prea afli ce se întâmplă acolo. Cred că activitățile, despre care aud întâmplător, ar trebui mai bine promovate.
Carmen Grădeanu (președinte Asociația Compania FaPt)
- Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – vizibilitate medie la nivel local, compensată însă de participarea unor spectacole în festivaluri naționale importante;
- Ateneul Tătărași – vizibilitate medie nesusținută de calitatea ofertei culturale;
- Filarmonica de Stat Iași – vizibilitate scăzută, compensată de o calitate foarte bună a actului artistic și a invitaților dirijori/soliști; deși se confruntă cu problema majoră a sediului și a unei săli cu o acustică specifică, frecvent sala este plină, indiferent de locația în care se desfășoară programul artistic.
Ramona Iacobuțe (jurnalist)
În acest top am inclus instituţii publice care, deşi au proiecte ce merită atenţie, nu reuşesc să fie
extrem de vizibile, nu trec un anumit prag, nu îşi promovează eficient imaginea şi rămân în zona de nişă. Explicaţia alegerii e valabilă pentru fiecare dintre cele trei instituţii.
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale – deşi sunt iniţiative în această direcţie, nu există strategie coerentă pentru promovarea culturii tradiţionale la Iaşi. Totul se face la pachet, de cele mai multe ori în cadrul unor evenimente „cu de toate”.
- Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași – și Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași este loc de desfăşurare pentru evenimente insuficient promovate, cu o atmosfera interioara învechită care îţi dă senzaţia de „încremenire” în timp.
- Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – deşi o instituţie care îmi este foarte dragă, întrucât de ea mi se leagă primele amintiri de cititor de cursă lungă, Biblioteca Judeţeană încă mai are de lucrat la vizibilitate. M-am izbit în multe discuţii de întrebarea „şi unde mai este această bibliotecă?”. Aşadar, sunt destui ieşeni care nu ştiu, încă, unde să o localizeze.
Florin Bărhălescu (antreprenor în domeniul turismului)
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
- Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași
- Filarmonica de Stat Iași
Topul final al actualei ediții
Cea mai lipsită de vizibilitate instituție publică de cultură din Iași este, cu o majoritate covârșitoare de voturi, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Pe locul al doilea se plasează Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, iar pe poziția a treia la capitolul deficit de vizibilitate se află Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Calin Ciobotari