Rezultate alegeri SUA 2016. Alegerea lui Donald Trump la conducerea SUA provoacă o undă de şoc în întreaga lume

0
82

Pieţele financiare au intrat în panică chiar înainte de anunţul victoriei lui Trump, consfinţită miercuri după o desfăşurare electorală care a sfidat toate sondajele.

 

La opt ani de la accederea la şefia Casei Albe a lui Barack Obama, primul preşedinte afro-american, a cărui alegere suscitase un uriaş val de speranţă în ţară, Donald Trump, considerat misogin şi xenofob de adversarii săi, a învins-o pe democrata Hillary Clinton, care spera să devină prima femeie-preşedinte din istoria SUA.

 

Intrat în campanie ca un outsider decis să pună capăt corupţiei elitelor politice, magnatul din domeniul imobiliarelor a promis să „redea Americii măreţia“, sloganul său, şi să o protejeze.

 

Imprevizibilul miliardar, care a avut o ascensiune pe care nimeni nu a prevăzut-o, anunţa luni un „Brexit la puterea a treia“, cu referire la votul surpriză al britanicilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, dat la referendumul din data de 23 iunie.

 

Pe toată durata campaniei sale, Trump a electrizat un electorat alb care se consideră abandonat în faţa globalizării şi schimbărilor demografice, şi căruia i-a descris un viitor întunecat pentru Statele Unite.

 

Victoria sa şoc survine la finalul a 18 luni de campanie electorală care a divizat profund Statele Unite şi a stupefiat lumea prin excesele şi violenţa sa.

 

Furie şi frustrare

 

Peste 60% dintre americani erau de părere că Donald Trump nu avea personalitatea potrivită pentru a deveni preşedinte. Totuşi, el a reuşit să capteze furia şi frustrările unei părţi a electoratului.

 

Propunerile sale rămân vagi în multe domenii, precum politica externă, ori suscită îngrijorare în altele, precum economia.

 

Posibilitatea unei administraţii Trump la Casa Albă a zguduit violent pieţele. Dolarul s-a devalorizat, în timp ce investitorii s-au precipitat spre valori sigure precum aurul şi pieţele de obligaţiuni.

 

Până acum, Donald Trump, în care nu a crezut nimeni la lansarea candidaturii sale în iunie 2015, nu a ocupat niciodată o funcţie în urma unor alegeri. 

 

Într-o dovadă a optimismului său, magnatul în domeniul imobiliar a postat pe Twitter, cu patru ore înainte de victorie, o fotografie în care apare alături de  partenerul său de cursă Mike Pence, echipa şi familia sa, privind rezultatele, în Trump Tower, pe Fifth Avenue, în Manhattan, unde este biroul şi apartamentul său, un triplex de lux, un adevărat mini-Versailles.

 

„Eu cred că vom câştiga!“, jubila Brendon Pena, în vârstă de 22 de ani, un susţinător al lui Trump, în hotelul newyorkez în care echipa de campanie a miliardarului a prevăzut „o petrecere a victoriei“. „Am crezut asta dintotdeauna. Cred că Donald Trump este un tip inteligent“, a spus el.

 

„Ţara vrea schimbare“

 

„Este incredibil! Cred că va merge până la capăt“, a spus Glenn Ruti, în vârstă de 54 de ani. „Ţara vrea schimbare.“

 

Iar pe măsură ce erau anunţate noi rezultate, figurile erau tot mai triste la serata electorală a lui Hillary Clinton, în vârstă de 69 de ani.  Unii susţinători au plecat plângând, fără să mai aştepte rezultatul final.

 

„Este pur şi simplu incredibil“, a spus supărată Anabel Evora, în vârstă de 51 de ani. „Mă rog şi eu nu sunt credincioasă. Avem nevoie de o minune. Sunt tristă, simt că voi plânge.“

 

Clinton a privit rezultatele într-un hotel din New York, alături de soţul ei Bill Clinton şi fiica lor Chelsea, însoţită de soţul ei şi cei doi copii ai lor.

 

Peste 200 de milioane de americani au fost chemaţi la urne, marţi, să aleagă persoana care îi va succede lui Barack Obama, foarte popular, care va părăsi Casa Albă pe 20 ianuarie, după opt ani la putere.

 

Prima sa alegere, în 2008, a alimentat speranţa unei ţări unite. Campania din 2016 a divizat-o profund.

 

Hillary Clinton miza pe o victorie cu ajutorul minorităţilor, tinerilor, alegătorilor albi cu studii şi pe femei, care constituie majoritatea electoratului – aproximativ 52% la precedentele alegeri prezidenţiale.

 

Cea care a fost pe rând primă doamnă, senatoare din New York, iar apoi şefa diplomaţiei americane, are un CV impresionant, însă personalitatea sa a stârnit puţin entuziasm.

 

„Eu sper că există mai mulţi americani întregi la minte decât nebuni“, spunea înainte de rezultatul final Sharon Jones, în vârstă de 50 de ani, care a venit de la Chicago. Şi dacă Donald Trump câştigă marţi seara? „Se spune că în Canada este foarte frumos primăvara“, a răspuns ea în glumă, evocând înainte de rezultatele finale posibilitatea să părăsească ţara.

 

Campania, deosebit de violentă, cu numeroase atacuri la persoană, a lăsat un gust amar şi a sporit neîncrederea americanilor în clasa lor politică.

 

Americanii au votat marţi şi pentru 34 de din cele 100 de mandate din Senatul de la Washington şi pentru toate mandatele din camera Reprezentanţilor – în care republicanii şi-au păstrat majoritatea.

 

Douăsprezece dintre cele 50 de state şi-au ales guvernatorii şi au fost organizate zeci de referendumuri locale. 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments