În 1971 România era primită în Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), iar după un an adera la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
În 1975, un alt lider republican de la Casa Albă, Gerald Ford, venea în România, iar statul român obţinea din partea SUA clauza naţiunii celei mai favorizate.
Relaţiile s-au tensionat în 1988, în timpul administraţiei Ronald Reagan. Acesta îi trimite o scrisoare critică lui Nicolae Ceauşescu, iar la puţin timp după aceea SUA suspendă României clauza naţi
unii celei mai favorizate, care acorda unele avantaje de ordin economic şi politic ţării noastre.
După revoluţia din 1989 relaţiile s-au destins pentru scurtă vreme, răcindu-se din nou după mineriada din ianuarie 1990. A durat mai bine de patru ani până când administraţia Ion Iliescu a reuşit să-l aducă în România pe fostul preşedinte republican George H.W. Bush, pe 30 aprilie 1995, mare pasionat de tenis, care a schimbat câteva mingi pentru presă cu Adrian Năstase, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor.
Democratul Bill Clinton a ţinut Bucureştiul în afara primului val de extindere al NATO spre statele foste comuniste, dar a venit într-o vizită de consolare pe 11 iulie 1997, la doar câteva zile după summit-ul NATO de la Madrid. Clinton nu a facut atunci nicio promisiune, mulţumindu-se să transmită românilor celebra deja sintagmă „rămâneţi pe acest drum şi viitorul este al vostru“.
A trebuit să aşteptăm venirea la Casa Albă a unui alt republican – George W. Bush – pentru a intra în Alianţa Nord-Atlantică. Pe 21 noiembrie 2002 România era invitată înceapă procedurile d
e aderare la NATO, iar două zile după aceea Bush Jr. ateriza pe aeroportul Otopeni.
„Urăm bun venit României în NATO!“, declara Bush Jr, în Piaţa Revoluţiei, sub un curcubeu intrat deja în istorie. Peste patru luni, România adera la Organizaţia Nord-Atlantică.
În 2008, preşedintele George W. Bush a mai venit odată în România, iar în discursul său de la Palatul CEC, rememorând vizita pe care a făcut-o la Bucureşti în 2002, a spus că atunci a trăit u
n moment pe care nu-l va uita niciodată: curcubeul care a apărut în timp ce ploua.
La Washington a fost semnată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre Statele Unite ale Americii şi România şi s-a decis amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în ţara noastră. Însă, în cele două mandate pe care le-a deţinut la Casa Albă, preşedintele democrat Barack Obama nu a ajuns niciodată în România, preferând să-l trimită pe vicepreşedintele Joe Biden.