Newsweek a distribuit din greşeală 125.000 de exemplare în care Hillary Clinton era prezentată ca noul preşedinte al Statelor Unite

0
58

Aproximativ 125.000 de exemplare ale revistei Newsweek au trebuit să fie retrase de pe piaţă, în urma victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, potrivit The New York Post.

Exemplarul care o declara pe Hillary Clinton cel de-al 45-lea preşedinte american avea pe prima pagină titlul următor: „Doamna preşedinte: Călătoria istorică a lui Hillary Clinton până la Casa Albă“.

„În ziua alegerilor, americanii din toată ţara au respins tipul de teamă şi conservatorismul bazat pe ură din campania lui Donald Trump. Cel mai înalt tavan din sticlă din lumea occidentală s-a spart, în sfârşit“, arăta revista.

Potrivit The New York Post, partenerul de producţie al revistei Newsweek, Topix Media, a distribuit doar varianta care prezenta victoria lui Clinton, întrucât a considerat că politiciana democrată va câştiga în mod sigur alegerile prezidenţiale.

Deşi retailerii au fost anunţaţi să nu pună în vânzare exemplarele înainte de alegeri, câteva dintre acestea au fost vândute. „Ca toată lumea, am greşit. Am cerut înapoierea tuturor exemplarelor, întucât trebuie să facem loc pentru revistele în care este prezentată victoria lui Donald Trump. Ne aşteptăm să se vândă foarte bine, pentru că cererea este extraordinară“, a spus Tony Romando.

Un incident similar a avut loc în anul 1948, când Chicago Daily Tribune a publicat titlul „Dewey l-a învins pe Truman“ în urma alegerilor prezidenţiale. Însă Harry Truman l-a învins pe rivalul său republican, Thomas Dewey. Preşedintele american s-a amuzat pe seama incidentului, întrucât Chicago Daily Tribune, o publicaţie care l-a susţinut pe republican, îl numise „imbecil“.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments