Bolnavii care ajung la medicul de familie în aceste zile pleacă și mai nervoși pentru că nu primesc bilete de trimitere. Motivul – Imprimeria Națională nu face față cererii de tipizate, scrie Digi 24.
Pacienţi veniţi şi de la zeci de kilometri de Iaşi să beneficieze de analize de specialitate constată cu stupoare că medicii de familie nu mai au bilete de trimitere. „Pierdem ziua, pierdem banii la transport, asta-i situaţia. Sunt supărat că vin de la distanţă şi trebuie să mai revin o dată,” se plânge un pacient.
Situația se repetă la cabinetele tuturor medicilor de familie. „Apelăm la cunoştinţele noastre, pe care le sunăm telefonic, îi rugăm să ne primească şi, în momentul în care apar imprimatele, rezolvăm problema dând biletele de trimitere,” a explicat, pentru Digi24, Anca Deleanu, medic de familie.
Nici Sistemul Informatic Unic Integrat nu funcționează normal
Pacienții sunt nemulțumiți și pentru că au de așteptat mult până primesc rețeta electronică. Sistemul Informatic pentru care statul a cheltuit 14 milioane de euro nu funcționează cum trebuie. „Problema asta o avem de la începutul lunii, când SIUI dă rateuri serioase, nu am putut face nici raportările lunare pentru că sistemul este blocat. Informaticienii de la Casă cu care noi avem o relaţie foarte bună, se străduiesc să ne primească aceste raportări,” a spus Anca Deleanu, medic de familie.
La Iași, rețetele electronice au putut fi validate, după 2, 3 încercări. În alte orașe, cum este Clujul, de exemplu, sistemul nu a funcționat deloc, iar pacienții au fost trimiși acasă, fără rețete, mai spune srsa citată.
(Sursa: digi24.ro)