Să răsară, dar să nu bată la ochi

0
161

După evoluţia circumterestră din parlamentul patriei și a contaminării cu radiaţii gamma de la stat pe scaun, urmată de o aselinizare pe coate și genunchi cu julituri vizibile în jurul ochilor și a cheliei (de la pălărie), un nene fost depotat pe colegiul Târgului Estetic de la noi o zis că trebe să facă ceva să scape de purcoiul de bănet cules cu sudoarea palmelor, a neuronilor și a portbagajului. Și cum un biznis corect de servit poporu cu bucate tradiţionale și o saltea cu suflet se potrivește mănușă, io dat drumu. Lângă căsoiul domniei sale den Valea Lupului e vorba să răsară un stabiliment cu gresie și faianţă, mai palmat să nu se vază din bulevard, ori să fie magnet pentru paparaţi. Totul cu banu jos, curat, legal, fără mătuși cu parfum de Tamară ori moșteniri de la rude vii. O seamă de cârcotași zice că domnu ar avea o anume presiune pă neuroni să steie cu un purcoi de zerouri după o cifră, mai cu seamă că cei de la trei litere nu știu de glume cu salarii adunate. Dacă la inaugurare o să deie un sirop de ghindă, rămâne de văzut.

Agentu cu Bască

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments