Fosta candidată democrată a declarat într-un discurs pe care l-a susţinut la Washington DC că nu voia să mai iasă din casă. Ea a spus, la o asociaţie de binefacere pentru copii, că alegerile prezidenţiale i-au afectat pe mulţi americani.
Clinton a obţinut victoria în votul popular, însă a fost înfrântă în Colegiul Electoral. „Acum, recunosc, să vin aici în această seară nu a fost cel mai uşor lucru pentru mine”, a declarat ea la Children’s Defense Fund.
„De câteva ori, săptămâna trecută, tot ceea ce-mi doream era să mă ghemuiesc cu o carte bună în mână şi să nu mai ies niciodată din casă”, a mărturisit fosta Primă Doamnă.
„Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi profund dezamăgiţi de rezultatul alegerilor. Şi eu sunt, mai mult decât aş putea spune în cuvinte”, a continuat ea.
„Ştiu că nu este uşor. Ştiu că săptămâna trecută multă lume s-a întrebat dacă America este ţara care credeam noi că este”, a spus ea.
„Disensiunile expuse de aceste alegeri sunt profunde, însă vă rog să mă ascultaţi”, a continuat ea.
„America este demnă (de încredere)l. Copiii noştri merită efortul. Credeţi în ţara noastră, luptaţi pentru valorile noastre şi nu renunţaţi vreodată”, a subliniat Clinton.
În discursul prin care şi-a recunoscut înfrângerea, săptămâna trecută, Clinton i-a îndemnat pe americani să-i ofere lui Donald Trump şansa de a conduce.
De atunci ea a rămas discretă, deşi a fost văzută plimbându-se.
Într-un apel telefonic, dezvăluit de presa americană, ea a dat vina înfrângerii pe care a suferit-o în alegerile prezidenţiale pe directorul FBI James Comey, care a anunţat o nouă anchetă cu privire la folosirea unui server privat de e-mail pe când era secretar de Stat pe ultima sută de metri a campaniei electorale, înainte de vot.